5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAngajat al CEO, decedat de COVID 19 la Spitalul din Drobeta Turnu-Severin

Angajat al CEO, decedat de COVID 19 la Spitalul din Drobeta Turnu-Severin

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a decedat, în urma infecției cu coronavirus, la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu-Severin. Bărbatul avea 54 de ani și își desfășura activitatea la ELCFU Motru.

Complexul Energetic Oltenia a comunicat faptul că decesul s-a produs în cursul zilei de marți și angajatul se afla de 35 de zile în concediu medical. Astfel, nu există contacți. „Salariatul decedat avea vârsta de 54 de ani și își desfășura activitatea în cadrul ELCFU Motru.

Ultimul post lucrat a fost în data de 31.03.2020, după care a intrat în concediu de odihnă. În data de 13.04.2020, în timp ce se afla în concediu de odihnă, s-a prezentat la medicul de familie reclamând probleme respiratorii. I-a fost prescris tratament medicamentos și i-a fost eliberat certificat de concediu medical.

În continuare, starea de sănătate a acestuia s-a degradat, iar în data de 02.05.2020 a solicitat ambulanța și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Tr. Severin, unde a rămas internat. I-au fost recoltate probe biologice, dar testul corona a fost neconcludent. I-a fost repetat testul, care în final a ieșit Pozitiv SARS Cov2. În ciuda eforturilor depuse de personalul medical al spitalului, salariatul nostru a decedat în data de 05.05.2020.

La locul de muncă nu s-au identificat contacți, acesta nefiind prezent în activitate de 35 de zile. Complexul Energetic Oltenia transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, potrivit Complexului Energetic Oltenia. Numărul gorjenilor decedați, ca urmare a COVID 19 a ajuns la 4.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS