6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCCR a declarat neconstituțională abrogarea pensiilor speciale

CCR a declarat neconstituțională abrogarea pensiilor speciale

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului asupra Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

Pe 30 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care elimină pensiile de serviciu ale magistraţilor, adoptată de Camera Deputaţilor.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale (…), adoptată prin vot final în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 28.01.2020”, se preciza într-un comunicat la instanţei supreme.

Conform aceleiaşi surse, sesizarea privea actul normativ în întregime, fiind reţinute vicii de neconstituţionalitate „atât de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă”.

Tot pe 30 ianuarie, Avocatul Poporului anunţa că a sesizat şi el cu excepţie de neconstituţionalitate cu privire la legea care elimină pensiile speciale adoptată de Camera Deputaţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS