2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn singur ventilator nou a venit în Gorj de la începutul stării de urgență

Un singur ventilator nou a venit în Gorj de la începutul stării de urgență

Un singur ventilator a venit în județul Gorj de la începutul stării de urgență, respectiv de la izbucnirea pandemiei de coronavirus. Este vorba de un aparat pentru respirat, cumpărat de Spitalul de Urgență COVID din Târgu Cărbunești.

Fondurile au fost primite de la Ministerul Sănătății și s-a reușit cumpărarea unui echipament mobil și care poate fi utilizat atât pentru adulți, cât și pentru copii. Constantin Târziu, managerul Spitalului COVID de la Târgu Cărbunești, a declarat că s-a reușit cumpărarea unui sigur aparat pentru că nu au fost bani pentru mai multe.

De asemenea, toate spitalele din țară vor să achiziționeze astfel de echipamente. Ventilatoarele sunt aduse din import, iar cererea este mare. Din județul Gorj, Spitalul COVID de la Târgu Cărbunești a avut prioritate, dat fiind faptul că aici se tratează exclusiv pacienți infectați cu noul coronavirus.

Şase ventilatoare pentru un spital COVID

În momentul de față, Spitalul din Târgu Cărbunești are internate 38 de persoane cu noul coronavirus. Cel mai în vârstă pacient este o femeie de 65 de ani, care suferă de obezitate și care se află la Secția ATI. Există și doi copii internați în Spitalul de la Târgu Cărbunești. Este vorba de un băiețel internat împreună cu mama pozitivă și de o fetiță internată împreună cu bunicul confirmat cu COVID-19. De asemenea, la unitatea medicală din Cărbunești se află și o gravidă în 12 săptămâni. Starea de sănătate a copiilor și a gravidei este bună. Interesant este că din cei 38 de pacienți, 11 sunt asimptomatici.

Potrivit conducerii spitalului, cât timp se va rămâne sub 40 de pacienți activitatea unității medicale se va desfășura normal. Cu toate acestea, pot fi primiți până la 200 de cetățeni infectați cu coronavirus, a mai spus Constantin Târziu. Acesta a precizat că speră să nu fie nevoie de ventilatoare pentru niciunul dintre pacienți.

„Aveam noi trei ventilatoare înainte să fim desemnați spital COVID. Am reușit să cumpărăm un ventilator nou cu fonduri de la Ministerul Sănătății și am mai primit două prin transfer de la Direcția de Sănătate Publică Gorj. Cred că au venit de la Spitalul Județean“, a declarat managerul Spitalului de Urgență din Târgu Cărbunești.

Sunt 30 de ventilatoare în tot județul, la o populație de peste 300.000 de locuitori

Potrivit datelor centralizate la nivelul autorităților județene, în județul Gorj există în prezent doar 30 de ventilatoare, cu tot cu echipamentul achiziționat de Spitalul din Târgu Cărbunești. La Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu sunt în inventar 17 ventilatoare, însă două dintre acestea au fost transferate temporar la Spitalul COVID din Cărbunești.

La Târgu Jiu mai erau în inventar patru ventilatoare defecte la începutul lunii aprilie. De asemenea, la Spitalul Orășenesc Turceni este în funcțiune un singur ventilator. La Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu sunt disponibile două ventilatoare. Totodată, la Spitalul din Motru există două ventilatoare care pot fi folosite pentru pacienții în stare gravă.

Spitalul Județean vrea să cumpere ventilatoare

Conform conducerii Consiliului Județean de Urgență din Târgu Jiu, la nivelul Spitalului Județean de Urgență din municipiu a fost demarată procedura de achiziție a trei ventilatoare noi. De asemenea, Consiliul Local Târgu Jiu a alocat fonduri pentru cumpărarea a cinci ventilatoare care vor fi donate unității medicale din municipiu. Momentan, nu s-a reușit achiziționarea vreunui echipament, astfel încât acesta să intre în dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

De amintit că Secția de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean Târgu Jiu este secție COVID. Aici sunt internați numai pacienți infectați cu coronavirus. Autoritățile speră ca epidemia de COVID-19 să fie ținută sub control și să nu mai apară cazuri, mai ales grave, astfel încât să nu fie nevoie de multe aparate pentru respirat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS