Polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, ieri, prin apelul unic de urgență, de un tânăr de 22 de ani, din municipiu, că, în timp ce se afla pe strada Morilor acesta a fost înțepat cu un obiect tăietor înțepător.
Polițiștii au stabilit că între apelant și un tânăr de 19 ani, a avut loc un conflict spontan. Tânărul de 22 de ani ar fi fost înțepat, de celălalt cu un obiect tăietor înțepător în zona umărului și zona dorsală. Victima a fost transportată la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale. Nu a fost nevoie de internarea acestuia.
Tânărul de 19 ani nu a fost identificat la fața locului, acesta fiind depistat de polițiștii pe raza orașului Ocnele Mari.
În urma probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus reținerea pe 24 de ore a tânărului. Acesta a fost încarcerat la Centru de Reținere și Arest Preventiv, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Astăzi, tânărul o să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii de măsuri legale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.