Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății au aprobat un ordin comun privind o serie de măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile școlare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS CoV 2. Prin ordinul care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, Consiliile de administrație ale unităților școlare sunt cele care preiau responsabilitatea și vor stabili procedurile privind desfășurarea activităților, stabilirea circuitelor, precum și modul în care se va realiza igienizarea sau dezinfecția unității de învățământ.
Conform prevederilor ordinului comun dintre cele două ministere, „conducerile unităților de învățământ răspund de implementarea acțiunilor de prevenire și combatere a infectării cu SARS CoV 2 și de organizarea și desfășurarea activităților, pe baza unui program, în conformitate cu legislația actuală”.Managerii spun că la acest ordin ar mai trebui îmbunătățiri pentru că ar avea nevoie pentru circuite și de personal medical. În plus, aceștia spun că nu au suficienți bani pentru a cumpăra cele necesare protecției sanitare, în perioada cursurilor.
Cine face parte din Consiliul de Administrație al școlilor
Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS CoV 2 ar trebui aplicat încă din 2 iunie, când încep activitățile de pregătire a examenelor organizate pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a. Aceste măsuri se vor aplica și pe parcursul examenelor naționale.
Conform unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării „cele două ministere și instituțiile din subordinea acestora (inspectoratele școlare județene, direcțiile județene de sănătate publică ș.a.) au responsabilități specifice, în raport cu profilul propriu“.
La organizarea activității propriu-zise în unitățile școlare stabilirea procedurilor va pica însă în responsabilitatea consiliilor de administrație ale unităților de învățământ.
„În sensul celor stabilite de acest ordin, consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar vor elabora și vor aproba, în termen de 5 zile de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial (nr. 381/12.05.2020), o procedură proprie, în cadrul căreia vor fi stabilite modalitățile de desfășurare a activităților de pregătire a sesiunilor de examen, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecția unității de învățământ“, se mai arată în comunicatul Ministerului Educației și Cercetării.
De fapt, cei care vor stabili procedurile sunt directorul, reprezentanții profesorilor, un reprezentant al părinților, un reprezentant al consiliului elevilor, un reprezentant al mediului economic.
Sindicat: Este toată lumea, mai puțin cine trebuie
În ordinul pentru stabilirea circuitelor nu sunt menționate cadrele medicale. Acestea au doar rolul de a lua temperatura elevilor la intrarea în unitățile școlare și să nu permită accesul celor care vor avea peste 37 grade Celsius. Măsura de a stabili consiliile de administrație circuitele, fără un cadru medical, este criticată de sindicaliști.
„În stabilirea circuitelor este toată lumea, mai puțin cine trebuie, adică un cadru medical care are niște cunoștințe în domeniul prevenirii bolilor. În plus, mai este alt aspect. Scrie în ordin de dezinfectanți, măști, covoare, săpun. Menționez că sunt unități școlare care din finanțarea per elev la cheltuieli materiale nu au bani să acopere nici cheltuielile curente. Mă întreb de unde vor lua unitățile școlare bani pentru săpun, dezinfectante. Eu sper ca până în publicarea în Monitorul Oficial să mai apară și alte precizări“, a spus Bogdan Manea, președintele FSLI Dolj.
Liderii sindicatului FSLI, atât la nivel local, cât și la nivel național nu susțin organizarea examenelor naționale. „Riscăm foarte mult prin organizarea acestor examene naționale. Pot să apară rapid focare în rândul copiilor. Sunt țări din Occident care au renunțat și au găsit metode alternative. Noi dăm sănătatea copiilor pe niște note?”, a mai spus Bogdan Manea, președintele FSLI Dolj.
Va fi nevoie și de consilierea cu un cadru medical în stabilirea circuitelor
Conform prevederilor ordinului comun dintre cele două ministere, „conducerile unităților de învățământ răspund de implementarea acțiunilor de prevenire și combatere a infectării cu SARS CoV 2 și de organizarea și desfășurarea activităților, pe baza unui program, în conformitate cu legislația actuală“.Managerii unităților școlare spun că, atunci când vor stabili circuitele, vor avea nevoie și de sfatul unor cadre medicale.
„Avem la școală și medic, și asistent medical și ne vom sfătui cum să procedăm în această situație pentru a avea circuite sigure. Am comandat și scaner pentru temperatură. Sunt și unele chestiuni pe care trebuie să le pregătim rapid. Scrie în ordin că în maximum două zile de la intrarea în vigoare, inspectoratele școlare transmit către autoritățile administrației publice, respectiv către direcțiile de sănătate publică lista cu elevii și personalul didactic, personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ care participă la desfășurarea activităţilor în perioada pregătirii elevilor și în perioada pregătirii examenelor. În consecință, am sunat profesorii diriginți și am luat legătura cu personalul pentru a putea avea și transmite o situație în acest sens“, a spus Ionuț Bistriceanu, managerul Liceului Energetic din Craiova.
Dacă trebuie câte două măști de elev, nu știu dacă vom avea bani
Managerii spun că nu ar fi suficienți bani pentru a asigura toate măsurile de protecție. Conform ordinului, „unitatea de învățământ asigură săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate permanent”. Tot în ordin scrie că „la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini)“.
„După cum scrie în ordin, la intrarea în școală eu trebuie să asigur elevului o mască și la ieșire alta. În aceste condiții, am nevoie de 4.000 de măști și 4.000 de perechi de mănuși. Nu avem atâția bani”, a spus Lucia Croitoru, directorul Liceului de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova.
Chiar dacă au cumpărat o parte din măști, managerii spun că nu sunt suficiente, mai ales la unitățile școlare care au și gimnaziu, dar și liceu, care vor veni la școală în perioada 2-12 iunie, dar și la examene.
„Bani avem, deocamdată. Am mai virat de la alte capitole bugetare. Am și achiziționat măşti şi mareriale de dezinfectare. Dacă trebuie însă să asigurăm două măști pentru elev venit… nu știu dacă ne ajung”, a spus Liviu Cotfasă, managerul Colegiului Național „Elena Cuza“ din Craiova.
De altfel, managerii trebuie să se descurce în acest timp, folosind aplicațiile on-line. Consiliile de Administrație care trebuie să stabilească circuitele nu se pot întruni efectiv, ci se fac tot în varianta on-line. „Circuitele le facem și le discutăm on-line și apoi luăm decizii. Nu știm însă dacă este prevedere legală pentru a face Consilii de Administrație on-line, dar nici la școală nu ne putem întâlni pentru că nu ne lasă legislația actuală“, a spus Petre Cauc, directorul Liceului Tehnologic „George Bibescu“ din Craiova.
Maximum zece elevi în clasă și activități de două sau trei ore
Conform ordinului pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS CoV 2, „în sălile de clasă activitățile se vor desfășura cu maximum zece elevi, situați la circa 2 metri distanță unul de altul, care vor purta mască pe tot parcursul desfășurării activităților din unitatea de învățământ. În perioada 2-12 iunie, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de trei ore pentru elevii de liceu și două ore pentru elevii de gimnaziu. În situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de două ore, pentru dezinfectarea, igienizarea cu substanțe biciode și aerisirea sălilor pentru o perioadă de o oră”.
Sunt reglementate și pauzele.
„În perioada desfășurării activităților de pregătire, pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic“, scrie în ordin. Tot conform ordinului, „inspectoratele școlare județene transmit direcțiilor de sănătate publică, cu cel puțin o săptămână înainte, perioada de desfășurare a activităților la care participă elevii în unitățile de învățământ preuniversutar, precum și intervalul orar”.