7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro

CAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro

Milioanele de euro de la Uniunea Europeană au început să curgă, încă de anul trecut, către Craiova și localitățile din Dolj prinse în megaproiectul de aproape jumătate de miliard de euro privind infrastructura de apă și apă uzată a județului. Deocamdată doar sub forma procedurilor de achiziție publică a lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare și a aducțiunii Isvarna – Craiova. Compania de Apă Oltenia (CAO) este cea care se ocupă de implementarea proiectului de 445.831.222 de euro. Din acești bani, 222 de milioane de euro sunt destinate municipiului Craiova.

CAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro. În urmă cu exact un an, în sala de ședințe a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj era semnat contractul de 445.831.222 de euro privind dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județ. Un megaproiect cu fonduri europene, în urma căruia 22 de localităţi din Dolj, inclusiv Craiova, vor beneficia de apă potabilă de calitate şi de canalizare.

Cea mai importantă componentă a acestui proiect este aducţiunea Isvarna – Craiova (fir II), care presupune extinderea conductei de apă de la Isvarna cu 96,4 km şi reabilitarea a 27,4 km din conducta actuală. De la acest fir II vor fi alimentate cu apă localităţile Craiova, Brădeşti, Coţofenii din Faţă, Almăj, Işalniţa, Şimnicu de Sus, din Dolj, respectiv Rovinari, Brăneşti, Câlnic, Godineşti, Plopşoru, Teleşti, Tismana, Ţânţăreni şi Bâlteni, din judeţul Gorj.

Investiția are ca termen de finalizare anul 2023, de derularea ei ocupându-se Compania de Apă Oltenia. Din cei 445.831.222 de euro, 374.615.605 euro sunt costurile elegibile care vor fi decontate de UE. CAO va trebui să asigure partea de cofinanţare a proiectului, în sumă de 38.997.484 de euro. 

CAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro. Cum s-au împărțit banii europeni

Pe lângă cele 222 de milioane de euro aflate la dispoziţia municipiului Craiova şi cele 10,9 milioane de euro destinate CJ Dolj, restul banilor europeni vor fi împărţiţi între celelalte 21 de localităţi din Dolj, parte în proiect.

Este vorba de:

  • Cârcea – 8,7 milioane de euro;
  • Malu Mare – 4,9 milioane de euro;
  • Breasta – 5,5 milioane de euro;
  • Işalniţa – 1,7 milioane de euro;
  • Calafat – 9,8 milioane de euro;
  • Băileşti – 1,1 milioane de euro;
  • Bechet – 10,8 milioane de euro;
  • Dăbuleni – 8,9 milioane de euro;
  • Călăraşi – 7 milioane de euro;
  • Pleniţa – 1,9 milioane de euro;
  • Şimnicu de Sus – 6,1 milioane de euro;
  • Poiana Mare – 7,9 milioane de euro;
  • Piscu Vechi – 6,4 milioane de euro;
  • Cerăt – 9,2 milioane de euro;
  • Bucovăţ – 3,2 milioane de euro;
  • Gherceşti – 6,3 milioane de euro;
  • Coţofenii din Dos – 2,1 milioane de euro;
  • Maglavit – 11,2 milioane de euro;
  • Ostroveni – 15 milioane de euro;
  • Mischii – 4,9 milioane de euro;
  • Rast – 6,7 milioane de euro. 

CAO a pornit licitațiile. A căutat mai întâi un supervizor pentru lucrări

După ce s-a semnat contractul de finanțare, Compania de Apă a demarat licitațiile. A început în vara anului trecut cu procedura de achiziție a asistenței tehnice pentru managementul proiectului și supervizarea lucrărilor. Suma este consistentă – 62,7 milioane de lei, dar și lucrările care trebuie supervizate sunt pe măsură.

Este vorba de zeci de șantiere care vor fi deschise în Dolj, pentru executarea unor lucrări de zeci de milioane de lei. Licitația a demarat pe 19 iulie 2019 și a ajuns la final abia acum. Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), procedura este în faza de deliberare, adică de stabilire a câștigătorului.

CAO are de ales între oferta asocierii conduse de Eptisa Romania SRL și cea a asocierii a cărei lider este Hill International (Bucharest) SRL. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate – preț“. 

CAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro. Breasta, Bucovăț, Ghercești și Mischii, primele pe listă

Prima licitație privind lucrările a apărut în SEAP pe 14 august și viza extinderea rețelelor de apă și canalizare în comunele Breasta și Bucovăț. Lucrările din Breasta presupun extinderea reţelei de distribuţie a apei potabile – 9,14 km, cu 576 de branşamente noi, și extinderea reţelei de canalizare gravitaţională – 8,9 km, cu 621 de racorduri noi de canalizare. Plus realizarea a opt stații de pompare a apei uzate, cu conductele de refulare aferente.

La Bucovăț se va extinde rețeaua de canalizare cu 8,2 km, asta incluzând 624 de racorduri și 263 de cămine de vizitare. Aici se vor realiza și șase stații de pompare apă uzată, cu conductele de refulare aferente. Valoarea estimată a lucărilor este de 30.469.701 lei. Ofertele sunt încă în evaluare, pentru că nu au fost deloc puține. Șapte asocieri de firme au intrat în cursa pentru obținerea contractului. 

Tot în aceeași zi a fost publicat în sistemul electronic și anunțul privind extinderea rețelei de apă și canalizare la Ghercești și realizarea rețelei de canalizare în comuna Mischii. Este vorba de o conductă nouă de aducţiune, de la rezervoarele Şimnic din Craiova, la gospodăria de apă din Mischii – 8,1 km și de extinderea reţelei de canalizare – 14,7 km. Extinderea rețelei de distribuție a apei în Ghercești se va face pe o lungime de 921 m, aici incluzând și 13 hidranți de incendiu.

Rețeaua de canalizare din Ghercești va avea aproape 10 kilometri, 613 racorduri și 276 cămine de vizitare, plus șapte stații de pompare a apei uzate. Valoarea estimată a contractului este de 26.330.599 lei. CAO a primit cinci oferte și urmează să desemneze câștigătorul. 

48 de milioane de lei pentru apă și canalizare de la Cârcea și Malu Mare

Următoarea licitație lansată de Compania de Apă a fost publicată în SEAP pe 13 septembrie 2019. Ea se referă la extinderea rețelelor de apă și canalizare din două comune limitrofe Craiovei, Cârcea și Malu Mare. Lucrările de la Cârcea presupun o conductă nouă de aducţiune Bordei – Cârcea, cu o lungime de 7,88 km, extinderea reţelei de distribuţie a apei – 19,5 km şi 263 de noi branşamente. Plus extinderea reţelei de canalizare gravitaţională – 19,41 km.

Totodată, va fi construită o stație de pompare a apei potabile, cu conducta de transport aferentă. La Malu Mare va fi extinsă rețeaua de canalizare pe o distanță de 18 km, cu 606 racorduri și 421 de cămine de vizitare. Valoarea contractului este de 47.918.460 lei, ofertele depuse de trei asocieri de firme fiind încă în evaluare. 

O lună mai târziu, pe 26 octombrie, CAO a demarat procedura de achiziție pentru lucrările de extindere a rețelelor de apă din Călărași și Bechet. Valoarea estimată a contractului depășește 100 de milioane de lei, dar și lucrările sunt numeroase. Vorbim aici de rețeaua de alimentare cu apă din Ostroveni (8,3 km) și de cea din Lișteava (14,3 km).

CAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro. 27 de kilometri de rețea de canalizare la Dăbuleni

Contractul presupune și extinderea rețelei de canalizare din Bechet (6,8 km), cu trei stații de pompare apă uzată, extinderea canalizării din Ostroveni (20,7 km), cu șase stații de pompare a apei uzate, și a canalizării din Lișteava (10 km). Tot în acești bani trebuie extinsă și rețeaua de canalizare din Călărași (7,9 km) și cea din localitatea Sărata (17,2 km).

De asemenea, se va extinde și rețeaua de canalizare din Dăbuleni (27 km), cu 1.969 de racorduri, 582 de cămine de vizitare și două stații de pompare a apei uzate. Pentru contractul de 102.782.629 lei, valoare estimată, se luptă trei firme. 

Un singur ofertant pentru apa și canalizarea de la Poiana Mare

Seria licitațiilor demarate de CAO a continuat în octombrie 2019, iar până la sfârșitul lunii au mai fost lansate alte două proceduri de achiziție. Prima se referă la extinderea rețelelor de apă și canalizare din Cerăt, Balasan și Rastu Nou. Contractul are o valoare estimată de 46.615.251 lei, cele trei oferte primite fiind încă în etapa de evaluare. 

Pe 31 octombrie a apărut în sistemul electronic și licitația pentru rețelele de apă și canalizare din comunele Poiana Mare și Piscu Vechi. Vorbim aici de 15,6 kilometri de rețea de apă la Poiana Mare și de extinderea rețelelor de alimentare cu apă de la Tunarii Vechi, Tunarii Noi și Piscu Vechi. La Poiana Mare se extinde și rețeaua de canalizare (14,4 km). La fel și la Tunarii Vechi (6,5 km) și Piscu Vechi (17,9 km).

Contractul are o valoare de 49.921.590 lei, pentru adjudecarea lui primindu-se o singură ofertă. De la firma craioveană Erpia SA, în asociere cu Consorzio Stabile EBG. 

CAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro. Prima licitație pentru Craiova: aducțiunea de la Isvarna

Anul trecut a fost lansată și prima licitație pentru Craiova. Lucrările pentru reabilitarea conductei de aducțiune Isvarna – Craiova, fir II, au fost scoase la licitație pe 19 noiembrie. Este vorba de 4.132 de metri de conductă, care trebuie să fie din PAFSIN, cu diametrul de 110 cm. Aici durata de proiectare a lucrărilor este de patru luni, iar cea de execuție și de punere în funcțiune a instalațiilor de 20 de luni.

Conductele cu apă de la stația de captare Ișalnița care merg la stația de înmagazinare a apei potabile și de distribuție Șimnic
Conductele cu apă de la stația de captare Ișalnița care merg la stația de înmagazinare a apei potabile și de distribuție Șimnic

Lucrările se execută nu doar pe teritoriul Craiovei, ci și la Șimnicu de Sus și Ișalnița, valoarea estimată a proiectului fiind de 54.416.679 lei. Ofertele sunt în evaluare. Două asocieri de firme se luptă pentru acest contract. Erpia SA, pe de o parte, ca lider, și Elsaco Electronic SRL, fima condusă de Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani. 

În aceeași zi a fost lansată și licitația pentru reabilitarea stației de clorinare și amenajarea incintei (alei, refacere iluminat, împrejmuire etc.). Aici vorbim și de reabilitarea clădirii administrative, dar și de o extindere a conductei de aducțiune pe o lungime de 1.587 m (conductă din PAFSIN) și de reabilitarea aducțiunii actuale pe o lungime de 18,8 km. Valoarea estimată a lucrărilor este de 122.256.148 lei, ofertele primite, patru la număr, fiind în evaluare. 

CAO a început anul 2020 în forță cu licitațiile

Primele lucrări din cadrul Masterplanului de apă și apă uzată din Dolj scoase la licitație în 2020 (28 ianuarie) au fost cele pentru rețelele de apă și canalizare de la Șimnicu de Sus, Ișalnița și Coțofenii din Dos. Este vorba de extinderea rețelei de distribuție a apei în Coțofeni, Mihăița și Potmelțu (5,91 km), de realizarea conductei de aducțiune Mihăița – Potmelțu (1.698 m) și a conductei de aducțiune Potmelțu – Coțofeni (4058 m).

La Șimnicu de Sus se va extinde rețeaua de apă cu 7,5 km și va fi realizat sistemul de canalizare (23,2 km). La Ișalnița se extinde rețeaua de distribuție a apei (1.110 m) și sistemul de canalizare în nordul localității (1.079 m). Apa uzată va fi colectată și transportată către rețeaua de canalizare a Craiovei, prin trei stații de pompare. Valoarea estimată a lucrărilor este de 34.056.749 lei.

Patru asocieri de firme sunt implicate în cursa pentru obținerea contractului, printre care și italienii de la Manelli Impresa. Cei care lucrează acum la realizarea Centrului Internațional „Constantin Brâncuși“, din curtea Muzeului de Artă din Craiova. 

Pe 5 februarie 2020, în sistemul electronic a fost lansată o altă licitație: pentru extinderea sistemelor de apă şi apă uzată în municipiul Calafat – satele Basarabi şi Golenţi şi comuna Maglavit. Vorbim aici de extinderea rețelei de alimentare cu apă din satul Hunia (12,2 km) și de extinderea canalizării în toată comuna Maglavit (49 km). Canalizarea va fi extinsă și la Golenți (4,9 km) și Basarabi (11,3 km). Valoarea estimată a lucrărilor este de 64.763.250 lei, aici existând în evaluare două oferte. 

CAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro. Lucrări ample pe traseul aducțiunii Isvarna – Craiova

O zi mai târziu, pe 6 februarie, CAO lansa licitația pentru extinderea aducțiunii Isvarna – Craiova, fir II. Lucrările se vor executa în județul Gorj, pe teritoriul localităților Câlnic, Telești, Rovinari și Bâlteni, extinderea având o lungime totală de 28,6 km. „Aducțiunea va fi realizată din tuburi poliesterice armate cu fibră de sticlă (PAFSIN – conducte biaxiale), diametrul DN 1.200 mm“, se explică în anunțul de participare.

Tot de aici aflăm că pentru aducțiune este nevoie de o serie de lucrări speciale pe traseul conductei. Și anume, subtraversări de cale ferată, de râu, de baraj (acumulare Rovinari), de drum național și drum județean. Plus desfacerea și refacerea unor drumuri asfaltate, betonate sau pietruite. Contractul are o valoare de 112.483.027 lei, iar ofertele se primesc până pe 18 mai. 

Aducțiunea trece pe sub Gilort

O altă licitație, lansată pe 22 februarie, are ca obiect extinderea aceleiași conducte Isvarna – Craiova, dar pe teritoriul comunelor gorjene Plopșoru și Brănești. Pe traseul aducțiunii, realizată tot din PAFSIN, sunt prevăzute 47 de cămine cu vane de izolare, golire și aerisire/dezaerisire. Și aici vorbim de subtraversări. Conducta va trece pe sub un curs de apă nepermanent, pe sub râul Gilort (Brănești) și pe sub un drum național. Lucrările sunt estimate la valoare de 105.479.621 lei, ofertele primindu-se până la data de 25 mai.

CAO caută constructori pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din mai multe localități doljene
CAO caută constructori pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din mai multe localități doljene

Pe 27 februarie, CAO a mai lansat o licitație. Pentru proiectare şi execuţie branşamente în municipiul Craiova. Lucrările presupun achiziția și montarea a 1.004 cămine de apometru complet echipate și a 19.887 de apometre. Contractul are o valoare estimată de 25.124.500 lei. Pentru obținerea lui a fost depusă o singură ofertă: a asocierii conduse de Fluid Group Hagen SRL. 

CAO a dat drumul la conducta cu milioanele de euro. Stație plutitoare de captare a apei din Dunăre

O nouă licitație privind extinderea sistemelor de alimentare cu apă în Calafat, Maglavit, Cerăt, Balasan, Poiana Mare și Piscu Vechi a fost lansată pe 21 martie. De data asta, este vorba de o stație plutitoare de captare a apei din Dunăre. Plus alte stații de pompare, de clorinare, de conducte de aducțiune și de evacuare. Valoarea lucrărilor este de 33.822.038 lei, ofertele primindu-se până la 18 mai. 

În aprilie a urmat licitația pentru „proiectarea și execuția de branșamente și racorduri în județul Dolj“, la o valoare estimată de 37.901.065 lei. Vorbim aici de achiziția și montarea de sute de cămine de branșament complet echipate și de realizarea a mii de racorduri la sistemele de apă uzată din Calafat, Bechet, Dăbuleni, Sărata, Breasta, Ișalnița, Malu Mare, Preajba, Plenița și Castrele Traiane. Ofertele se primesc până la data de 29 mai. 

Alți 72.892.006 lei au fost puși în joc pentru reabilitarea Gospodăriei de Apă de la Craiova (Bordei) și Coțofenii din Dos. Plus reabilitarea aducțiunii Ișalnița – Șimnic, între stația de captare din Jiu și stația de tratare Ișalnița și între stația de tratare Ișalnița și Gospodăria de Apă Craiova (fir I și fir II). Lucrările mai cuprind și reabilitarea pavilionului administrativ și a laboratorului de analize, atât de la Craiova, cât și de la Mihăița (Coțofenii din Dos). Ofertele se primesc până la 10 iunie.

74,5 milioane de lei pentru apă și canalizare în zona de vest a Craiovei

Pe 15 aprilie, Compania de Apă a mai lansat o licitație. Pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în zona de vest a Craiovei, CAO pune în joc 74.590.403 lei. Aici intră 3,8 km de reabilitare de rețea de apă și 58 km de extindere a canalizării. Plus reabilitarea a 1.051 m de rețea de canalizare și construirea a 14 stații de pompare a apei uzate. Oferte pot fi depuse până la 5 iunie. 

O altă licitație prevede extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Craiova, Ghercești și Mischii. Aici este inclusă și conducta de aducțiune Bariera Vâlcii și Gospodăria de Apă (GA) existentă pe strada Gârlești (Craiova).

Contractul mai prevede și un colector de canalizare nou Ghercești – Craiova (5,6 km), o conductă de aducțiune de la GA Șimnic Superior la GA Mischii (8,1 km) și o conductă de transport apă de la GA Magnolia la High-Tech Park Craiova (1,6 km). Plus o extindere de 14 km a rețelei de canalizare din Craiova, cu 572 de racorduri noi și zece stații de pompare. Valoarea estimată a investiției este de 37.973.923 lei, iar ofertele se primesc până la 15 iunie. 

În fine, ultima licitație lansată în SEAP de Compania de Apă datează din 7 mai și se referă la extinderea conductei de aducțiune Isvarna – Craiova, fir II. Conducta va avea o lungime totală de 13,8 km și traversează localitățile Coțofenii din Față, Almăj și Ișalnița. „Antreprenorul va realiza conectarea noii conducte la conducta de aducțiune existentă în zona Ișalnița“, se precizează în anunțul de participare. Contractul are o valoare estimată de 54.019.677 lei, ofertele fiind așteptate până la 29 iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS