2 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Peste 20.000 de angajaţi au primit şomajul tehnic

Dolj: Peste 20.000 de angajaţi au primit şomajul tehnic

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj a primit și înregistrat în perioada 01.05.2020-15.05.2020 peste 3.300 de solicitări de la agenții economici din județ pentru decontarea sumelor aferente șomajului tehnic pentru luna aprilie 2020, pentru un număr de peste 28.700 angajați cărora li s-a suspendat temporar contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului.

Până la data de 15 mai au fost efectuate plăți către 1.840 agenți economici pentru un număr de 20.282 angajați.

Conform prevederilor O.U.G.nr. 70/2020, acordarea indemnizațiilor prevăzute de art.XI din O.U.G.nr.30/2020 cu modificările și completările ulterioare, se prelungește pentru perioada cuprinsă între încetarea stării de urgență și 31 mai 2020, cu posibilitatea continuării după această dată doar în domeniile în care se vor menține restricțiile.

Documentele necesare acordării șomajului tehnic pot fi transmise către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj, în luna curentă pentru luna anterioară, prin Registratura electronică pusă la dispoziție de Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, https://aici.gov.ro/home.

Angajatorii care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la acordarea șomajului tehnic pot apela: 0251 /306.100 sau 0351/ 404.096 numere cu tarif normal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS