4.5 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA început programul de asfaltări în Motru

A început programul de asfaltări în Motru

Programul de asfaltări în Motru a fost reluat cu strada Aleea Caisului.

După reabilitare, Aleea Caisului va deveni o stradă cu dublu sens de circulație și va beneficia de două parcări cu aproximativ 100 de locuri. Aleea Caisului face parte dintr-un proiect de anvergură, realizat din fonduri europene, și presupune investirea a peste cinci milioane de lei într-o zonă în care nu s-au realizat lucrări de modernizare de aproximativ 50 de ani.

Proiectul vizează, de asemenea, modernizarea Platformei Complex Mijloc şi modernizarea aleilor Violetei, Lămâiței, Castanului, Ghiocelului, Griviței, Pinului, Crizantemei, în cadrul proiectului cu finanțare nerambursabilă, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 13, intitulat „Îmbunătățirea calității vieții în municipiul Motru“.

„În afara modernizării străzilor respective, a trotuarelor și aleilor pietonale, se rezolvă problema locurilor de parcare, atât de solicitate de cetățenii din zonă. Ne cerem scuze anticipat pentru deranjul ce va fi provocat de echipele și utilajele constructorului. De asemenea, vă rugăm să colaborați cu agenții poliției locale, atunci când va fi necesară eliberarea anumitor zone“, potrivit primarului din Motru, Gigel Jianu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS