2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova neagă cooptarea lui George Țucudean

Universitatea Craiova neagă cooptarea lui George Țucudean

Oficialii Universității Craiova intenționează să-și asigure din timp un atac redutabil pentru noul sezon, în care titlul devine un obiectiv obligatoriu.

Mai marii grupării din Bănie nu au stat degeaba în această perioadă de pandemie, în care fotbalul a fost pus la „naftalină“. Au testat piața continuu, s-au interesat în stânga și-n dreapta, iar unele ținte au ieșit la iveală.

După ce l-a dat ca și venit la Craiova pe Mattia Montini, de la Dinamo, presa din Capitală mai anunță o mare mutare din vară, dar care, în realitate, nu se confirmă. Bazându-se pe faptul că s-a certat cu antrenorul Dan Petrescu și este la final de contract cu CFR Cluj, AntenaSport susține că George Țucudean a bătut deja palma cu Universitatea Craiova.

Contactați de GdS, conducătorii Științei au infirmat știrea și nu au dezvoltat subiectul. Au subliniat însă ideea că tot timpul este loc în echipă pentru fotbaliștii valoroși.

De menționat faptul că George Țucudean a evoluat foarte puțin în ultimul timp din pricina problemelor cardiace pe care le-a avut. Atacantul de 29 de ani, cotat de Transfermarkt la 1.400.000 de euro, a suferit și două intervenții chirurgicale.

George Țucudean a mai evoluat pentru UTA, Dinamo, Standard Liege (Belgia), Charlton Athletic (Anglia), FCSB, ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu și Viitorul. Pentru CFR Cluj a jucat în 62 de partide și a înscris 27 de goluri. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS