7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalAdrian Vasile consideră că decizia FRH este una josnică

Adrian Vasile consideră că decizia FRH este una josnică

Antrenorul echipei feminine de handbal CSM Bucureşti, Adrian Vasile, consideră că decizia Federaţiei Române de Handbal, de a încheia sezonul din cauza pandemiei, este una josnică.

„Nu voi lăsa o astfel de decizie să îmi afecteze conduita şi crezurile, indiferent de josnicia ei. Dar, din păcate, am puterea să recunosc că nu sunt atât de surprins. Ce trist este să mă întreb totuşi: De ce nu eşti surprins? Fetelor şi staff-ului meu, vă spun, ca şi până acum: Jos pălăria! Vă mulţumesc! Pentru mine sunteţi campioni! Azi s-a încheiat, oficial, sezonul! Aşadar, în urma numărării voturilor, Consiliul de Administraţie al FRH a decis să nu acorde titlul de campioană şi să păstreze ierarhia finală aşa cum se găseşte în acest moment.

Ştiu că din cauza acestei pandemii trăim nişte vremuri speciale în care regulile care ne guvernau până acum nu se mai pot aplica întocmai. E clar că nu toţi pot fi mulţumiţi de deciziile care vor urma. Optimist fiind, îmi place să cred în oameni şi o să cred în continuare. Am tot auzit în perioada asta că sperăm să devenim mai buni, mai umani. În sport cred că se reduce, ca şi până acum, la fair play”, a declarat Adrian Vasile, antrenorul formației CSM București, pe pagina sa de Facebook.

Citește și / Gabriela Szabo: Vom ataca prin orice mijloace hotărârea FRH

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS