Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că își dorește ca alegerile să fie organizate în toamnă.
Este vorba de prima lună a toamnei, septembrie. Atunci majoritatea cetățenilor se vor afla în localitatea de domiciliu și vor putea participa la scrutin. De asemenea, se va evita finalul de an, mai ales dacă se anunță un al doilea val al pandemiei de coronavirus. Cert este că autoritățile centrale au aprobat legea prin care alegerile locale și parlamentare va trebui să fie organizate în maximum şase luni de la încheierea stării de alertă.
Există la nivel parlamentar și varianta ca mandatele aleșilor să fie prelungite cu un an. Alegerile locale ar fi trebuit să fie organizate în prima jumătate a acestui an, însă au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus.
Totul depinde de valul al doilea al pandemiei
În opinia edilului din Târgu Jiu, organizarea alegerilor locale și parlamentare nu ar trebui să reprezinte o prioritate. În continuare, autoritățile locale trebuie să fie preocupate de rezolvarea problemelor apărute ca urmare a crizei sanitare.
„Este important și momentul alegerilor pentru că nu știm ce ne va aștepta din punct de vedere al pandemiei de coronavirus, al crizei sanitare. Eu mi-aș dori ca alegerile să fie programate în luna septembrie. Atunci va reveni populația în localități de la țară. Presupunem că va începe școala și se va putea merge la vot. Se vorbește și de al doilea posibil val al pandemiei, la revenirea sezonului rece. Cred că dacă vom trece de luna septembrie va fi foarte greu de organizat până la finalul anului, cel puțin alegerile locale. Trebuie să rezolvăm și această problemă“, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.