5.6 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateProtecție solară cu ajutorul uleiurilor vegetale. Adevărat sau fals?

Protecție solară cu ajutorul uleiurilor vegetale. Adevărat sau fals?

O dată cu ridicarea restricțiilor de liberă circulație în interiorul localităților și în zonele metropolitane aferente acestora, avem posibilitatea să petrecem mai mult timp în aer liber. Deoarece ne apropiem de sezonul de vară, este foarte important să avem grijă să ne protejăm pielea de radiațiile solare dăunătore. Este recomandată utilizarea unor produse cu factor de protecție solară (FPS) indiferent dacă este o zi cu soare sau înnorată, pentru că radiațiile solare străbat bariera norilor și este cunoscut faptul că 80% din îmbătrânirea vizibilă la nivelul tenului este cauzată de expunerea la radiațiile UV solare.

Uleiuri vegetale pentru protecție UV?

Din dorința unui stil de viață aflat în armonie cu natura, am observat o tendință de a prezenta diferite uleiuri vegetale sau esențiale ca fiind suficiente pentru a conferi protecție UV.
Măcar o dată am auzit de cineva care folosește uleiul de măsline nu doar la gătit, ci și la plajă, dar oare cât de corect este acest obicei? Sau uleiul de morcovi despre care se spune că oferă un bronz minunat plus protecție solară? În continuare vom vedea cât adevăr științific este în aceste afirmații.

Radiațiile ultraviolete și eficiența uleiurilor

Radiațiile solare ultraviolete se împart în trei categorii: UV-C (200-280 nm), UV-B (280-320 nm) și UV-A (320-400 nm). Radiațiile UV-C sunt cele mai agresive din punct de vedere biologic, dar partea bună este că sunt filtrate de stratul de ozon. În prezent se consideră că radiațiile UV-B și cu un procentaj mai scăzut și cele UV-A sunt implicate în inducerea cancerului de piele. Produsele cu FPS sunt produse chimice ce absorb sau blochează radiația UV.

Pe scurt, FPS reprezintă capacitatea ecranului solar pe care dorim să îl folosim de a bloca radiațiile UVB și UVA. Cu cât este mai mare FPS, cu atât produsul este mai eficient în protejarea contra arsurilor solare.

Un studiu realizat în India ce a testat protecția solară in vitro a diferite uleiuri naturale folosite în cosmetică a constatat cu ajutorul spectrofotometriei următoarele valori ale FPS:
Ulei de măsline – FPS 7.549
Ulei de cocos – FPS 7.119
Ulei de ricin – FPS 5.687
Ulei de levănțică – 5.624
Ulei de migdale – FPS 4.569
Un alt studiu realizat în cadrul University of Florida a dovedit și el incapacitatea blocării eficiente a razelor UV de către majoritatea uleiurilor naturale.

FPS 7, insuficient pentru combaterea UV

În aproximativ 20 minute, o piele neprotejată se înroșește. Teoretic, dacă s-ar folosi o loțiune cu FPS 15, ar dura de 15 ori mai mult până s-ar ajunge la asta, deci aproximativ 5 ore. Un FPS 15 filtrează aproximativ 93% din razele UVB, FPS 30 – 97% și FPS 50 – 98%. Pot părea diferențe mici, dar când vorbim de o piele foarte sensibilă sau există un istoric de cancer de piele, orice procent contează.
Prin urmare, un minim de protecție este realizat cu un FPS 15, imposibil de atins prin protejarea cu ulei de măsline sau de cocos care prezintă un FPS de doar 7.
În momentul de față nu există nicio cremă/loțiune care să poată bloca toate razele UV și nicio cremă, indiferent de FPS-ul ei, nu poate fi eficientă pentru mai mult de două ore.

Recomandări

  • Nu vă expuneți perioade lungi la soare și e preferabil să o faceți în intervalul 7.00-10.00 și după ora 17.00.
  • Folosiți creme cu FPS peste 15.
  • Reaplicați produsul cu FPS o dată la două ore sau de fiecare dată când ieșiți din apă.
  • Nu folosiți produse expirate sau care sunt deschise de peste un an de zile deoarece nu mai prezintă aceeași capacitate de protecție UV.

Farmacist specialist Valentina Ghimpău

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS