Un mini-cartier din Râmnic şi-a schimbat complet aspectul, după ce au fost executate lucrări complexe de amenajare la blocurile CPL de pe strada Mihai Viteazu.
Lucrările de amenajare din zona vechilor blocuri CPL de pe strada Mihai Viteazu, derulate prin terţi de Direcţia Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Râmnicului, se apropie de finalizare odată cu intervenţia Pieţe Prest SA care plantează zeci de butaşi de trandafiri, dar şi alte tipuri de flori în spaţiile verzi nou create.
Investiţia a constat în demolarea gardului deteriorat din beton existent anterior şi în executarea de lucrări perimetrale la cele 4 blocuri din cadrul ansamblului în vederea colectării şi deversării apelor pluviale. Totodată, s-au reabilitat aproximativ 450 m de trotuar, s-au realizat alei pavate printre imobile, s-au montat gărduleţe şi bănci şi s-au amenajat zone verzi.
În cadrul aceluiaşi contract de lucrări a fost reabilitată şi fântâna de pe strada Matei Basarab.