Suntem învăţaţi nu numai o istorie care nu ne aparţine, dar trebuie să ne şi mândrim cu ceea ce nu ne aparţine; peste tot ni se spune că “ne tragem” din doi bărbaţi dintr-un Decebal, un adevărat erou naţional şi dintr-un…Traian. Câţi dintre noi ştiu însă cine a fost acest Traian şi ce a făcut el pentru noi?
Să începem cu ce “a făcut” pentru noi:
- Ne-a zdrobit şi cucerit 14 % din Dacia;
- Ne-a furat tezaurul (aşa cum mai târziu o vor face şi alţii).
Prin trădarea acelei „cozi de topor” Bacilis, confident al regelui dac, romanii descoperă în albia râului Sargesia tezaurul lui Decebal (evaluat de Jerome Carcopino la 165.500 kg. de aur şi 331.000 kg. de argint; pentru acea vreme un tezaur fabulos, în faţa căruia până şi faraonul Egiptului apărea sărac.[i]) și aceasta, într-o ţară “sălbatică” şi “necultivată”! …Intr-o ţară care nu ştia să vorbească şi să socotească…
Intr-o ţară care a fost fericită să dea totul romanilor ca să înveţe… “latina”, limba pe care ei, dacii, o vorbeau de mii de ani! și după cucerirea sângeroasă a mai puţin de un sfert din teritoriul Daciei, tot el, Traian, a continuat să stoarcă tot ce se mai putea de la noi (la fel ca alţii, aproape două milenii mai târziu).
Cine a fost Traian?
Marcus Ulpius Traianus este fiul unui comandant de legiune (de origine mai puţin romană) care va ajunge mai târziu guvernatorul Siriei şi Asiei. Acesta a avut în războiul împotriva evreilor o relaţie “paşnică” cu o “localnică”, relaţie în urma căreia s-a născut sus-numitul “Traianus”, care va creşte în sudul Spaniei în provincia romană Baetica. In urma victoriilor militare ale lui Traian împotriva germanilor, împăratul Nerva îl va adopta ca fiu la 27 octombrie 97, proclamându-l asociat la putere. El, Traian, nu ne-a iubit niciodată, ci dimpotrivă…
Ce ar avea el în comun cu noi? Ceea ce au avut în comun cu noi şi alţii mai târziu când ne-au cucerit, ne-au jefuit tezaurul, şi nu numai o dată… după primul şi după al II-lea război mondial, care ne-au dat marele seism civilizator… Marxismul!
Triumful lui Traian a însemnat pentru noi înfrângere: în toamna anului 106, în loc ca ţăranii daci să-şi strângă recoltele, erau mânaţi la Roma pentru a fi sacrificaţi în circuri în cinstea triumfului lui Traian. După înfrângerea lui Decebal, Traian şi-a amânat intrarea “triumfală” în Roma până la sosirea mamei sale “iberice” din Spania, ţinând s-o aibă lângă el în acele momente mari de bucurie, când întreaga Dacie plângea şi-şi jelea morţii ale căror suflete se ridicau spre ţinuturile din cer ale zeului Ghebeleizis sau spre ţinuturile subpământene ale lui Zamolxe… și noi ne mândrim astăzi cu… Traian!
O treime de an (123 de zile) au ţinut petrecerile şi serbările populare la Roma. Din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii veneau solii, trimise anume să ia parte la aceste serbări; şi toate cheltuielile au fost suportate de acel El Dorado… acea Californie a antichităţii, jefuită de romani în frunte cu “marele nostru strămoş” – Traian!
În cea mai frumoasă piaţă a Romei s-a înălţat în amintirea acestei biruinţe, cu banii noştri, un monument de marmură ce se cheamă columna lui Traian, construită de marele Apolodor din Damasc… Un învăţat german, Theodor Mommsen, scrie despre Columna aceasta că este “o carte de tablouri săpate în piatră”[ii]. Având 124 de tablouri cu 2000 de figuri în relief, ea înfăţişează momente însemnate din luptele romanilor cu dacii.
Setea de „glorie ostăşească” şi de expansiune politică l-au cam ţinut pe Traian departe de soţia sa, împărăteasa Plotina – mult lăudată pentru virtuţile ei – şi mult mai aproape de tinerii soldaţi. Dorinţa lui Traian era să-l ajungă pe Alexandru Macedon, aşa că, pornind la luptă contra partilor, cotropind Armenia (în 114), Mesopotamia (în 115) şi Assyria, un fel de boală îl atinge pe câmpul de luptă din Cilicia şi astfel moare marele nostru “strămoş”.
Italienii l-au cam uitat, dar noi…nu! Noi îl “iubim”…Nu este el “strămoşul” nostru!? Grecii se mândresc cu tracul nostru Alexandru Macedon care i-a îngenunchiat şi cucerit, uitându-şi adevăraţii eroi… Noi, tot aşa ne mândrim cu ce nu e al nostru, cu Traian!
Ba într-un timp şi cu Stalin… ce apărea pe prima pagină din abecedarele româneşti, ani la rând; şi mai era şi ctitor de oraş românesc, Braşovul devenind, ce ironie a sorţii, oraşul Stalin… columna lui Traian Ce putem spune despre o astfel de istorie?
Curierul Național
