2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriIMM INVEST, văzut din Oltenia: Firme multe, credite puține acordate de bănci

IMM INVEST, văzut din Oltenia: Firme multe, credite puține acordate de bănci

IMM-urile care încearcă să acceseze împrumuturi și să beneficieze de facilitățile programului IMM INVEST nu trec de condițiile băncilor sau trec cu dificultate. Fondul de Garantare comunică faptul că mii de firme din Oltenia au aplicat și pentru credite pentru capital de lucru, și pentru credite de investiții.

Programul IMM INVEST a demarat ca un succes. Nevoia de finanțare a afacerilor și de sprijin din partea statului a făcut ca peste 50.000 de IMM-uri din toată țara să aplice pentru acest program. Atrase de garantarea creditelor de către stat și de subvenționarea dobânzii pentru împrumuturi până la 31 decembrie 2020, multe firme au vrut să intre în program.

Problema este că, deși au fost considerate eligibile pe IMM INVEST, firmele trebuie să treacă de condițiile băncilor. Condiții care sunt și mai restrictive. Dosarele sunt analizate destul de greu de către bănci, iar procedura este de durată. Până zilele trecute, la peste trei săptămâni de la începerea programului IMM INVEST, doar puțin peste 500 de IMM-uri trecuseră de „furcile caudine“ ale băncilor.

Majoritatea băncilor înscrise în program nu finanțează start-up-uri. De asemenea, dacă o firmă nu are rezultate financiare bune, aceasta nu este acceptată să i se acorde credit.

Mii de firme din Oltenia au aplicat pe IMM INVEST

Din regiunea Oltenia, s-au înscris în programul IMM INVEST, până acum, un număr de 6.785 IMM-uri, informează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

„FNGCIMM  a analizat și a declarat eligibile, până acum, un număr de 3.928 de IMM-uri, dintre care 2.771 sunt microîntreprinderi, 938 sunt întreprinderi mici și 219 sunt întreprinderi mijlocii. Un număr de 3.556 de solicitări au fost transmise către băncile selectate de către IMM.

Fiecare bancă, conform normelor proprii de creditare, solicită IMM-urilor documentația de credit, efectuează analiza economico-financiară și decide dacă proiectul pentru care se solicită finanțarea este viabil din punct de vedere economic, caz în care aprobă creditul și transmite solicitarea de garantare. Suntem în așteptarea acestor solicitări pe care urmează să le primim de la bănci“, au precizat reprezentanții FNGCIMM, la solicitarea GdS.

Pentru ce solicită firmele din Oltenia finanțări pe IMM INVEST

Un număr de 3.556 de solicitări au fost transmise către băncile selectate de către IMM.
Aproape în totalitate, IMM-urile din Oltenia au aplicat atât pentru capital de lucru, cât și pentru investiții. Astfel, un număr de 3.928 de firme au aplicat pentru credite pentru capital de lucru, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, iar un număr de 3.923 au aplicat pentru credite de investiții, ajungând la o valoare de aproximativ 3,4 miliarde de lei.

Pași în aprobarea finanțării

Pentru beneficiarul programului există trei faze ale procesului.
Prima este analiza eligibilității privind încadrarea în categoria IMM, realizată de FNGCIMM.
Urmează analiza de solvabilitate realizată de finanțatori. Aceasta variază de la bancă la bancă, în funcție de propriile proceduri și reglementări interne (analiza economico-financiară, documentație de creditare ș.a.), cu menținerea în prevederile programului. Informațiile legate de documentația de credit necesară creditului de investiții sau pentru capital de lucru vor fi oferite de către instituția financiară la care se solicită creditul.


Ultima fază este reprezentată de analiza privind acordarea garantării creditului, realizată de către FNGCIMM, după ce creditul a fost aprobat de către o bancă.
FNGCIMM, în calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor Publice să deruleze Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii IMM INVEST ROMÂNIA, având rolul său de garant, va semna contractul de garantare încheiat între beneficiarul Programului (IMM) și instituţia de credit.

Cât durează analiza din partea Fondului

Analiza de eligibilitate se realizează în maximum 72 de ore de către FNGCIMM. Iar în maximum cinci zile lucrătoare, dacă documentația este corect și complet întocmită, se acordă garanția creditului, menționează reprezentanții FNGCIMM.

Atenție la condițiile băncilor!

Reprezentanții FNGCIMM le recomandă firmelor ca înainte să aplice pentru IMM INVEST să afle dacă banca le-ar finanța proiectul.

„Este important ca IMM-ul să se asigure, înainte de a aplica pe www.imminvest.ro și de a selecta banca, că aceasta are procedurile gata și este dispusă să finanțeze tipul de proiect pe care antreprenorul îl propune spre finanțare. Fiecare bancă, conform normelor proprii de creditare, solicită IMM-urilor documentația de credit, efectuează analiza economico-financiară și decide dacă proiectul pentru care se solicită finanțarea este viabil din punct de vedere economic. Mai facem precizarea că solicitările care au primit avizul de eligibilitate al FNGCIMM și au fost deja transmise la bancă nu mai pot suferi modificări.

Modificărlei referitoare la codul CAEN, adăugarea sau modificarea tipului de credit, redimensionarea sumei cerute inițial nu necesită o reîntoarcere a solicitărilor pe fluxul de analiză FNGCIMM, aceste aspecte pot fi discutate direct cu băncile finanțatoare“, se arată în răspunsul FNGCIMM către GdS.
Aplicația www.imminvest.ro rămâne deschisă pentru IMM-urile aplicante până la 31.12.2020.

Avantajele creditelor garantate prin IMM INVEST

Iată care sunt avantajele pentru IMM-urile care aplică pe IMM INVEST:
• Statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor pe care le accesează IMM-urile la una din băncile partenere.
• Nu se plătește dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare! Costurile finanțării sunt subvenționate în procent de 100% de la bugetul de stat, până la data de 31.12.2020, cu posibilități de prelungire.
• Nu se plătește comision de rambursare anticipată.
• Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiții și până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru.

Ce spune un antreprenor care a aplicat pe Programul IMM INVEST

GdS a stat de vorbă cu un antreprenor care a aplicat pe IMM INVEST. „Înainte să se deschidă IMM INVEST, m-au sunat de la trei bănci să mă roage să aplic și să iau credit de la ei. După ce am aplicat, s-a produs scurtcircuitul. Două săptămâni a stat dosarul la bancă, fără să mă întrebe cineva ceva. Apoi, încă o săptămână mi-au mai cerut documente.

Am purtat o corespondență cu banca foarte aprigă, doar în ultima săptămână. S-ar putea să nu primesc creditul, pentru că mai am alte împrumuturi. Tocmai aici s-a rupt filmul, în relația cu banca. Dacă mi-ar fi mers foarte bine, nu m-aș fi împrumutat pe IMM INVEST. Băncile au înăsprit condițiile de creditare. Degeaba oferă guvernul facilitățile prin IMM INVEST, dacă băncile nu dau drumul la finanțări.

De exemplu, nu finanțează start-up-uri. Nu înțeleg de ce, din moment ce riscul băncii este minim, în cazul creditelor garantate prin IMM INVEST. Estimez că băncile nu vor accepta nici 10% din solicitările de credite pe program“, a spus un antreprenor cu o firmă mică și cu câțiva angajați.

Antreprenorul îi sfătuieşte pe cei care aplică pe IMM INVEST să își analizeze bine decizia înainte de a se împrumuta. El spune că după 1 ianuarie 2021 trebuie să aibă resurse să ramburseze acel credit. „Dacă îți anticipezi corect veniturile și mergi pe ideea că cererea în piață își va reveni și vei avea venituri suficiente să rambursezi creditul, atunci să aplici. Dacă estimezi că cererea pe domeniul tău de activitate nu își va reveni, atunci nu te încurca cu un credit, nici măcar pe IMM INVEST“, a spus antreprenorul.

Programul IMM INVEST. Ce cer unele bănci

GdS a aflat, pe surse, ce documente solicită în plus anumite bănci pentru ca IMM-urile să devină bancabile, precum și ce piedici sunt în calea firmelor.
Documentele financiare sunt solicitate de bancă, la fel ca la orice împrumut. Dacă o firmă are pierderi pe mai mulți ani, este puțin probabil să primească un scoring bun.
Mai contează activele firmei. Unele bănci verifică sumele de plată ale firmei către diverși furnizori. Dacă aceste sume sunt mari, firma creează suspiciuni pentru instituția de credit, chiar dacă IMM-ul dovedește că sunt contracte în termen cu furnizorii.


De asemenea, mai este verificată valoarea activelor, potrivit unor surse din domeniul bancar.
Se face scoring și după anul înființării firmei, valoarea altor împrumuturi, datoriile către ANAF. Precum și datoriile către alți creditori, respectiv după valoarea stocurilor.

Aici pot să apară contradicţii. Unele firme care au stocuri mai mari. Aceasta pentru că s-au pus la adăpost pe perioada pandemiei pentru eventuale crize de materii prime. Acestea pot avea un scoring mic de la bancă, pe motiv că stocurile de materii prime sunt prea mari. La fel se întâmplă și cu producția nevândută, rămasă pe stoc o perioadă mai lungă.


Mai contează pentru bancă dacă firma are active imobilizate, active corporale etc. De exemplu, în cazul micilor firme, unele bănci au început să fie interesate dacă IMM-ul are sediu propriu. Respectiv, vor sa stie cu ce mașini circulă antreprenorul și angajații.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS