2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe reia turismul în ţările europene

Se reia turismul în ţările europene

Tot mai multe țări europene anunță că vor relua treptat turismul în această vară, însă cu respectarea unor mărsuri de siguranță, pentru limitarea răspândirii coronavirsului.

Spania

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat sâmbătă că Spania nu îşi va deschide graniţele pentru turiştii străini mai devreme de luna iulie.

”Începând din iulie primirea turiştilor străini va fi reluată, în condiţii stricte de siguranţă, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Vom asigura ca turiştii să nu fie expuşi vreunui risc şi de asemenea ca ei să nu reprezinte un risc pentru noi”, a precizat premierul socialist spaniol într-un discurs.

Italia

Guvernul Italiei a aprobat recent un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie. Tot din 3 iunie, guvernul de la Roma va permite deplasările în mod liber în interiorul Italiei. Deşi unele regiuni au dorit o revenire mai rapidă la regimul normal, premierul Conte a insistat pe o ridicare progresivă a restricţiilor pentru a preveni un al doilea val de infectări cu noul coronavirus. Toate restricţiile de călătorie vor fi ridicate pe 3 iunie, executivul italian sperând să poată salva cel puţin o parte a sezonului turistic.

Grecia

Autorităţile de la Atena au anunţat lista celor 19 ţări care vor putea trimite turişti în Grecia din 15 iunie. Pe listă figurează şi România, Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Ungaria şi Cehia, informează site-ul greekcitytimes.com.

Ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis, a prezentat planul „Repornirea turismului”, în care se precizează că din 15 iunie Grecia va permite intrarea turiştilor, iniţial din ţările alese „pe criterii epidemiologice”. Mai mult, Theoharis a declarat că turiştii care vin în Grecia nu trebuie să se testeze pentru coronavirus înainte de a călători şi nici nu vor fi în carantină după sosire. Peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemia de COVID-19 şi revitalizarea sectorului turistic.

Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.

Bulgaria

Bulgaria intenționează să reia zborurile charter din 15 iunie, a afirmat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova, la postul naţional de televiziune. Astfel, interdicţia privind intrarea străinilor în ţară expiră în 14 iunie.

Piaţa internă este extrem de importantă şi bulgarii ar trebui să aleagă Bulgaria pentru vacanţele lor de vară, a declarat oficialul, adăugând că următorul cel mai important aspect este cel regional, iar oportunităţile de călătorie între statele vecine ale Bulgariei.

Angelkova a explicat că avantajul Bulgariei este faptul că înregistrează un număr redus de cazuri de coronavirus.Dacă un turist străin are simptome de coronavirus în timp ce se află în Bulgaria, acesta va fi separat de ceilalţi turişti, dar hotelul nu va fi închis, a precizat ministrul Turismului.

Portugalia

Ministrul de Externe, Augusto Santos Silva, a anunţat că turiştii pot vizita Portugalia. „Turiştii sunt întâmpinaţi cu bucurie în Portugalia”, a afirmat Santos Silva pentru publicaţia Observador, explicând că vor fi introduse unele măsuri de verificare a sănătăţii la aeroporturi, dar nu va exista carantină obligatorii pentru cei care sosesc pe calea aerului.

Portugalia, care până acum a înregistrat 30.200 de cazuri şi 1.289 de decese, a început să ridice gradual restricţiile instituite de la jumătatea lunii martie pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

Declaraţia sa vine după ce operatorul aerian britanic low-cost easyJet a anunţat reluarea unor zboruri spre Portugalia luna viitoare. Şi compania aeriană portugheză TAP a reluat unele din cursele sale aeriene internaţionale, spre Londra şi Paris. Până în 15 iunie, zborurile în afara UE sunt suspendate, cu excepţia celor spre ţările vorbitoare de portugheză, cum ar fi Brazilia.”Vom începe gradual să atenuăm controalele la frontieră”, a declarat vineri ministrul de Interne, Eduardo Cabrita.

Turcia

Din această săptămână, autorităţile de la Ankara primesc din nou solicitări de peste hotare pentru reluarea serviciilor de turism medical pentru străini. Ministerul turc al Sănătăţii a pregătit directivele referitoare la criteriile de intrare în ţară, tratare şi externare a pacienţilor şi însoţitorilor lor neinfectaţi cu coronavirusul de tip nou SARS-CoV-2. Între cele 31 de state se numără România, Marea Britanie, Germania, Irak şi Rusia, iar tratamentele disponibile acoperă o gamă largă, de la chirurgie oftalmologică la transplant de organe şi cardiologie.

Separat, hotelurile din Antalya au început pregătirile pentru redeschiderea activităţii, respectând criteriile de siguranţă.

Din 27 martie, Turcia a oprit toate zborurile internaţionale, pentru a stopa răspândirea pandemiei. Operatorul aerian Turkish Airlines a extins săptămâna aceasta suspendarea zborurilor sale internaţionale până în 10 iunie, cele interne fiind suspendate până în 4 iunie. Ambele fuseseră anterior suspendate până în 28 mai.Numărul de cazuri de COVID-19 a ajuns la 153.548 în Turcia, iar numărul de decese este de 4.249. .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS