2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProbele de aptitudini de la licee vocaționale vor fi susținute cu adeverințe, portofolii sau înregistrări video

Probele de aptitudini de la licee vocaționale vor fi susținute cu adeverințe, portofolii sau înregistrări video

Elevii care vor să opteze pentru licee vocaționale vor susține probe de aptitudini. Înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2-5 iunie. Probele de aptitudini vor fi trecute însă în alte condiții. Evaluările se vor face pe bază de adeverință, portofoliu sau înregistrări video, în funcție de profil. În cazul elevilor care vor la licee sportive, anul acesta se va lua în calcul dacă au documente care să ateste că practică un sport, iar pentru proba fizică se va lua în calcul media de la disciplina educație fizică și sport.

Conform ultimelor precizări ale Ministerului Educației și Cercetării, la probele de aptitudini de la profilurile artistic, sportiv, teologic aprecierea se face prin note. La profilurile pedagogic și militar, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativul admis sau respins.La profilul artistic – arte vizuale, proba va consta în evaluarea unui portofoliu de lucrări. Elevul nu va mai sta să deseneze în sala de examen. La specializarea Muzică – Secția instrumentală și Secția artă vocală interpretativă, proba se va desfășura pe baza evaluării unei înregistrări audio-video a repertoriului instrumental/vocal. Aceste probe se vor susține on-line, pe una din platformele comunicate de unitatea de învățământ care organizează probele. Tot pe înregistrări se va merge și la Coregrafie, Arta Actorului.

Fișe de aptitudini, pentru elevii care vor opta pentru profil pedagogic


Pentru profilul pedagogic, pentru toate specializările, evaluarea și certificarea aptitudinilor se vor realiza prin eliberarea unei fișe de aptitudini, de către unitatea de învățământ în care este înmatriculat candidatul în clasa a VIII-a. Pe baza informațiilor din fișa de aptitudini, elevul va primi calificativul Admis sau Respins la profilul pedagogic. Pentru profilul teologic, elevii vor susține un interviu/colocviu/probă orală, evaluate cu calificativ admis/respins și o probă de verificare a cunoștințelor religioase, evaluată cu notă. Pentru profilul militar, se pot înscrie candidații care au fost declarați admiși la selecția organizată în centrele zonale de selecție și orientare.

Media de la educaţie fizică va echivala probele sportive


Nici elevii care vor să opteze pentru liceele sportive nu vor mai susține probe fizice. Pentru probele de aptitudini, candidații vor prezenta la înscriere avizul medical, cu specificația „Apt pentru efort fizic/Clinic sănătos”, favorabil practicării disciplinei sportive, eliberat cu maximum 10 zile lucrătoare înainte de înscriere – condiție eliminatorie. De asemenea, altă condiție eliminatorie este aceea ca elevul să dețină un document prin care să se ateste că practică organizat, de cel puțin un an calendaristic, disciplina sportivă pentru care se constituie clasa. Nota finală la probele de aptitudini se va echivala cu media generală la disciplina educație fizică/pregătire sportivă practică din clasele V-VIII, calculată ca media aritmetică a mediilor anuale la această disciplină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS