2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatriarhia: Adevărata slujbă de Înviere a fost oficiată în noaptea de Paști

Patriarhia: Adevărata slujbă de Înviere a fost oficiată în noaptea de Paști

ÎPS Teodosie va oficia, în noaptea de marţi spre miercuri, o slujbă specială cu credincioşi identică cu cea din noaptea de Înviere. Prelatul de la malul mării a luat această decizie după ce în timpul stării de urgență bisericile au fost închise pentru ortodocși. ”Voi face ca în noaptea de Înviere!”, a făgăduit înaltul ierarh și se va ține de cuvânt.

Decizia prelatului de la malul Mării Negre este considerată de Patriarhia Română drept ”una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral doar de ierarh și de acest for bisericesc local”. În plus, Patriarhia precizează că ”adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paști”.

”Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei numită „Odovania Învierii” și a Sfintei Liturghii la miezul nopții, clerul acestei eparhii urmând a chema credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști, este una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral doar de ierarh și de acest for bisericesc local.

Reamintim că adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paști și că, în ciuda contextului extrem de aspru pentru noi toți, mireni și clerici din toate eparhiile, lumina sfântă a ajuns atunci la cei mai mulți dintre credincioșii ortodocși.

Dumnezeu să sporească această lumină a comuniunii în sufletele noastre ale tuturor și să ne ajute pe toți în dobândirea discernământului plin de iubire față de aproapele și față de Biserică!”, este mesajul transmis de Patriarhia Română prin purtătorul său de cuvânt, Vasile Bănescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS