2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalul, automobilismul şi ciclismul vor organiza primele competiţii

Fotbalul, automobilismul şi ciclismul vor organiza primele competiţii

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că fotbalul, automobilismul şi ciclismul sunt sporturile care vor organiza primele competiţii după ordinul MTS care reglementează reluarea activităţii sportive după întreruperea cauzată de pandemie.

„Există solicitări pentru reluarea competiţiilor în aer liber. Până acum: fotbalul – 13 iunie, automobilismul – 20 iunie cu etapele de la Cheile Grădiştei şi Adâncata, ciclismul – 2 iulie cu Turul Ciclist al Sibiului. De asemenea, suntem în discuţii cu organizatorii uneia dintre cele mai importante competiţii de motociclism din calendarul internaţional, (Red Bull) Romaniacs se numeşte, iar ei doresc organizarea acesteia în 21-25 iulie. Dar suplimentar faţă de regulile privind combaterea coronavirusului, la competiţiile internaţionale avem şi alte condiţii de respectat. Asta apropo de sosirea participanţilor din ţări unde încă există un risc epidemiologic ridicat. Deci pentru cele internaţionale e puţin problematic, aş prefera să le amânăm până când nu vor mai exista restricţii privind mobilitatea în spaţiul internaţional”, a spus Ionuţ Stroe.

„Din punctul meu de vedere, ca pregătire, acoperim majoritatea sportului cu aceste norme de la 1 iunie. Artele marţiale sunt sporturi de contact, sau boxul. Nu poţi pune doi pugilişti să boxeze, însă se pot antrena în sală lovind sacul raportându-se la măsurile de distanţare. Deci poţi să iei acest ordin şi să îţi adaptezi practicarea oricărui sport la actualele condiţii„, a explicat ministrul.

Citeşte şi / Ionuţ Stroe: Se pot organiza competiţii sportive, dar în anumite condiţii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS