Peste 150 de jandarmi mehedinţeni vor fi angrenați în misiuni de menținere a ordinii publice, în perioada 6-8 iunie, astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță sărbătoarea Rusaliilor.
Efectivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea oricăror fapte care aduc atingere legilor si normelor de conviețuire socială și aplicarea măsurilor legale la constatarea acestora, atât în mediul urban, cât și rural.
De asemenea, jandarmii vor informa şi îndruma cetățenii cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 precum și cele stabilite prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 26 din 28.05.2020 pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID 19, dispuse pe perioada stării de alertă.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură, să respecte măsurile stabilite prin legislația în vigoare, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul efectivelor aflate în dispozitiv sau să apeleze numărul unic de urgență 112.