6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalJoe Biden, aproape să fie desemnat candidatul Partidului Democrat la prezidențiale

Joe Biden, aproape să fie desemnat candidatul Partidului Democrat la prezidențiale

Fostul vicepreşedinte Joe Biden a revendicat vineri victoria în cursa Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului care va participa la alegerile prezidenţiale din noiembrie, în care îl va înfrunta pe preşedintele Donald Trump, relatează DPA şi Reuters, conform Agerpres.

„A fost o onoare să concurez alături de unii dintre cei mai talentaţi candidaţi pe care Partidul Democrat i-a avut vreodată şi sunt mândru să spun că intrăm în aceste alegeri generali ca partid unit”, a precizat Biden într-un comunicat.

Un candidat are nevoie de 1.991 delegaţi pentru a-şi asigura nominalizarea. Biden a atins acest prag după ce vineri au venit rezultatele de la alegerile primare din şapte state şi districtul Columbia, care s-au desfăşurat în cursul săptămânii.

Realizarea este totuşi o formalitate, după ce ultimul său contracandidat, senatorul de Vermont Bernie Sanders, a ieşit din cursa pentru învestitura democrată în luna aprilie.

Peste o duzină de state şi-au întârziat scrutinele din alegerile primare ori au schimbat sistemul la unul de votare prin e-mail din cauza preocupărilor pentru sănătatea publică în contextul pandemiei de COVID-19.

Joe Biden a fost senator al Partidului Democrat timp de decenii şi apoi vicepreşedinte în mandatul lui Barack Obama, reaminteşte DPA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS