2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus: Brazilia a șters de pe platforma oficială toate datele privind epidemia

Coronavirus: Brazilia a șters de pe platforma oficială toate datele privind epidemia

Brazilia, cea mai afectată țară din America de Sud de pandemia de coronavirus, a decis să elimine de pe website-ul oficial toate datele privind evoluția infecției cu Covid-19 de la izbucnirea epidemiei și până acum, relatează Reuters.

Decizia a fost pusă în aplicare de ministerul sănătății, în condițiile în care Brazilia figurează pe locul doi, după SUA ca număr de cazuri de infecții, cu 676.494 de îmbolnăviri și 36.044 de decese, potrivit platformei worldometers.info.

Bolsonaro nu crede în date

Președintele Jair Bolsonaro, care s-a opus de la început restricțiilor economice și sociale, fiind în conflict cu propriul guvern și minimalizând impactul pandemiei, a susținut că statisticile respective de pe platforma covid.saude.gov.br nu reflectă starea actuală a țării.

“Datele cumulative…nu reflectă situația curentă a țării”, a scris Bolsonaro pe twitter. “Alte acțiuni sunt în curs de derulare pentru a îmbunătăți modul în care sunt raportate cazurile și modul în care sunt confirmate diagnosticele”, a mai susținut el.

Bolsonaro a înlocuit mai mulți experți în ministerul sănătății cu oficiali militari și a pledat împotriva măsurilor de carantină. De altfel, ministrul sănătății care era în exercițiu la izbucnirea epidemiei în această țară a demisionat din primele săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS