2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalSenatul dezbate o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii

Senatul dezbate o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii

Moţiunea simplă iniţiată de social-democraţi împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, intitulată ”Opriţi-o pe ”Doamna în negru” de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”, va fi dezbătută şi votată, astăzi, în plenul Senatului.

Cei 60 de iniţiatori solicită demisia ministrului, pe motiv că Ordonanţa 30/2020 privind şomajul tehnic şi măsurile legate de acordarea de ajutoare diverselor categorii vulnerabile a fost „atât de prost scrisă”, încât a fost nevoie de modificarea sa de şase ori.

„Trebuia să veniţi cu măsuri care să preîntâmpine degradarea socială şi a situaţiei materiale a celor loviţi de criză. Soluţia dumneavoastră s-a numit OUG 30, care trebuia să regleze şomajul tehnic, precum şi măsurile legate de acordarea de ajutoare diverselor categorii vulnerabile. A fost atât de prost scrisă Ordonanţa 30, încât a fost nevoie să o modificaţi de şase ori, prin ordonanţe de urgenţă succesive. (…) Şi dacă ne referim doar la domeniul pe care îl păstoriţi, ce argumente puteţi găsi ca în doar 60 de zile să modificaţi de atâtea ori un act normativ pe care dumneavoastră l-aţi elaborat?”, arată semnatarii moţiunii.

Senatorii PSD îi mai reproşează ministrului Muncii că în Decretul 240/2020, prin care a fost prelungită starea de urgenţă, a introdus „inovaţii legislative”.

„Aţi introdus munca forţată. (…) Este ceea ce aţi făcut prin interzicerea demisiei pe întreaga perioadă a stării de urgenţă, orice angajat al statului fiind obligat, în numele luptei anti-COVID, să îşi vadă aprobată decizia unilaterală a demisiei abia după expirarea perioadei de urgenţă. (…) Tot în Decretul 240, la art. 54 din anexă, aţi introdus o inovaţie juridică de genul instituirii vacanţei forţate, pentru că aţi dat posibilitatea angajatorilor de a decide unilateral cu privire la efectuarea concediului de odihnă pe perioada stării de urgenţă”, susţin social-democraţii.

Ei o critică pe Violeta Alexandru şi pentru modul în care a gestionat situaţia românilor plecaţi la muncă în străinătate.

„Aţi gestionat foarte prost situaţia românilor plecaţi pentru activităţi sezoniere în ţări din vestul Europei. În ce situaţie s-a întâmplat acest lucru? În situaţia stării de urgenţă, când aveam interdicţii de a părăsi localitatea, darămite ţara”, mai afirmă, printre altele, semnatarii moţiunii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS