4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi vâlceni au rămas şi fără maşină şi fără peştele prins. Ei sunt cercetaţi pentru braconaj

Doi vâlceni au rămas şi fără maşină şi fără peştele prins. Ei sunt cercetaţi pentru braconaj

-

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat, ieri, o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Polițiștii au depistat în flagrant delict, pe raza localității Bujoreni, un autoturism în care se aflau doi bărbați din comuna Ionești, care transportau pește fără a deține documentele de proveniență sau transport.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că peștele a fost pescuit ilegal din râul Olt.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea a patru infracțiuni prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. A fost dispusă ridicare în vederea confiscării a unui autoturism și confiscarea cantității de 144 kg de pește, o barcă și 15 plase cu o lungime de 1100 de metri.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea și Secției 1 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de ceaţă în mai multe localităţi din...

Meteorologii au emis avertizări nowcasting cod galben de ceaţă,...

ȘTIRI GdS