ELEOLADO SRL deschide sâmbătă, 13 iunie, un magazin Eliada, pentru iubitorii de specialităţi greceşti, pe Calea Unirii, nr. 50, parter, în Craiova.
Eliada (www.eliada.eu) este importator direct de produse grecești premium. Pentru cei care iubesc Grecia şi specialităţile sale, Eliada este un colţ de paradis. Aici poţi găsi uleiul extravirgin de măsline căruia îi duci dorul de când ai revenit din vacanţă, delicatese derivate din măsline și produse de îngrijire bazate pe proprietățile benefice ale uleiului de măsline organic.
Magazin în inima oraşului
Ideea Eliada le aparţine unor antreprenori care, în urma unei călătorii mai lungi în Grecia, au avut ocazia să descopere diferențele dintre produsele comercializate în piețele locale sau în magazinele locale gourmet și produsele de origine grecească ajunse pe rafturile magazinelor românești, mai ales în supermarket. Astfel, au decis să aducă gustul autentic al produselor de calitate din Grecia în România.
„În 2019 am decis să deschidem mai întâi un shop într-un centru comercial din Craiova și am ales, pentru început, Centrul comercial Mercur, unde s-a situat shopul Eliada până în luna martie 2020. Ca urmare a pandemiei de Covid-19, pe fondul suspendării activității centrelor comerciale, am decis relocarea shopului într-o zonă stradală, pietonală”, povestesc cei din spatele tinerei afaceri.
Pentru a pune inițiativa în aplicare, antreprenorii au participat la un concurs de planuri de afaceri și au obținut o subvenție în cadrul unui proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 (prin proiectul A.C.C.E.S – POCU/82/3/7/104745).
Gusturi fine din Ellada
Eliada este alegerea potrivită dacă iubești produsele grecești, dacă ești în căutarea unui cadou gourmet sau dacă vrei să gătești cu ulei extravirgin de măsline premium, produs și îmbuteliat în Grecia.
Toate tipurile de ulei de măsline comercializate în shop sunt extravirgine, extrase la rece, la temperatură sub 27◦ C, au aciditate scăzută (sub 0,7), unele dintre acestea având aciditatea chiar sub 0,3.
La Eliada, puteți alege între numeroase tipuri de ulei extravirgin: tradițional, premium, organic, ediții limitate (sticle de cadou, DOP) sau agoureleo (denumirea grecească pentru uleiul extras la rece, din recoltă timpurie-din măsline necoapte, regăsit în diverse shopuri sub denumirea early harvest).
Eliada comercializează și diferite tipuri de măsline de calitate superioară și specialități din măsline, dar și dulceață de măsline verzi și portocale, pastă de măsline și smochine. Oferta magazinului include și produse cosmetice din Grecia dedicate femeilor (PhysisCare-gama Olivka). Acestea au la bază ingrediente naturale într-un procent foarte ridicat, ingredientul nelipsit fiind uleiul de măsline extravirgin organic grecesc.
Antreprenorii spun că, în viitor, gama de produse se va diversifica, păstrând același concept: gusturi fine din Ellada.