2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMii de firme doljene au între 0 și 2 angajați

Mii de firme doljene au între 0 și 2 angajați

Societățile doljene sunt „depopulate“ în marea lor majoritate. Cele mai multe firme fie nu au deloc angajați, fie au până la maximum două persoane încadrate în muncă. Doar 115 firme au peste 100 de angajați.

Forța financiară a societăților doljene este dată de capitaluri. Însă în toate topurile de afaceri care se perfectează în România se ține cont și de numărul de salariați. Cu cât o firmă are mai multi angajaţi, cu atât poate fi considerată mai puternică.

GdS a analizat datele statistice ce privesc mediul de afaceri din Dolj, din perspectiva numărului de angajați ai firmelor. Din analiza cifrelor se observă că majoritatea firmelor active sunt foarte mici, cu foarte puțini angajați. În condițiile în care Doljul are 15.391 de firme active care au depus bilanțuri contabile, numărul celor care au peste 100 de angajați este destul de mic. Puțin peste 100 de societăți. Acestea sunt considerate firme mari. Restul sunt în categoria IMM-urilor, adică întreprinderi mici și mijlocii. GdS a efectuat o analiză a societăților, după numărul de salariați.


Aproape 10.000 de firme cu număr infim de angajați

Potrivit datelor de la Direcția Județeană de Statistică Dolj, la nivelul Doljului activează 9.908 firme care figurează în statistici că având între zero și doi salariați. Cele fără salariați sunt acele mici afaceri în care administratorul este și antreprenorul, și cel care execută produsele sau serviciile prestate de societate. Potrivit legislației, antreprenorul nu este obligat să fie angajat pe firma lui. Legea îi dă dreptul să presteze acea activitate și să fie doar asociat în firmă.

Cele mai multe firme din județ sunt cu număr minim de angajați. Și acolo unde s-au înființat mici afaceri de familie, tot asociații sunt și angajați. De regulă, micii antreprenori care au firme cu 0-2 angajați sunt prestatori de diverse servicii. Ei provin, în marea lor majoritate, de la alte firme mai mari, locale sau multinaționale. Mulți au vrut să experimenteze pe propria experienţă ce înseamnă mediul antreprenorial privat.

Alții sunt tineri absolvenți care au vrut să înceapă o afacere pe cont propriu. Oricare ar fi motivul pentru care antreprenorii au între 0-2 angajați, numărul acestor firme fără personal sau cu număr minimal de angajați este foarte mare. Aproape 10.000 de firme sunt în această categorie. Pot fi și firme care au angajați „la negru”, deși, în ultima perioadă, fenomenul muncii fără forme legale s-a diminuat considerabil.


Aproape 4.000 de firme au între trei şi nouă salariați


Firmele de mărime mică, dar cu până în zece salariați, sunt multe că număr, raportat la numărul total de societăți din județ. Conform datelor furnizate de Statistică, la solicitarea GdS, în Dolj sunt 3.827 de firme care au între trei şi nouă salariați.

Tot în categoria IMM-urilor sunt incluse și aceste firme. Cu cât numărul de salariați crește, cu atât se reduce numărul total de firme care au acel număr de angajați. Astfel, 1.542 de firme au între 10 şi 100 de salariați. Deja aici vorbim de firme mai mari. La nivelul Doljului, doar 115 firme au peste 100 de angajați. Aici sunt incluse firme care intră în categoria firmelor mari. În general, în această categorie intră societățile care activează în industrie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS