3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIanis Hagi, cel mai bine plătit jucător de la Glasgow Rangers

Ianis Hagi, cel mai bine plătit jucător de la Glasgow Rangers

Ianis Hagi a fost transferat definitiv de Glasgow Rangers, scoțienii achitându-le oficialilor grupării Genk suma de 3.3 milioane de euro. Ajuns pe „Ibrox“, internaționalul român a devenit cel mai bine plătit jucător din tabăra lui Steven Gerrard, după cum informează footballtransfertavern.com, citat de Hotnews.

Mijlocașul de 21 de ani va primi undeva la 21.000 de euro pe săptămână. Suma depășește media salariilor pe care le primesc jucătorii de la Rangers (circa 14.000 de euro pe săptămână).

Ianis Hagi a ajuns la Rangers în ianuarie 2020, sub formă de împrumut. Evoluțiile sale din ultimele luni i-au convins pe scoțieni să-l transfere definitiv. Ianis a bifat 12 meciuri și a marcat 3 goluri în tricoul lui Glasgow Rangers.

Sezonul din Scoția nu va mai fi reluat din cauza pandemiei de Covid-19, dar Ianis Hagi va mai avea ocazia să joace pentru Rangers în actuala stagiune a cupelor europene. Scoțienii se vor duela cu Bayer Leverkusen în optimile Europa League.

Citește și: FOTO | Mingea a fost la putere la antrenamentul de astăzi al Universității Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS