2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCasele de marcat vor fi conectate la serverele ANAF

Casele de marcat vor fi conectate la serverele ANAF

Marii contribuabili vor conecta casele de marcat cu jurnal electronic la serverele ANAF în termen de trei luni începând cu data de 1 iulie şi până la 30 septembrie 2020. Operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii şi mici vor finaliza procesul de conectare până la data de 31 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Instituţia menţionează că furnizorii de AMEF-uri (aparate de marcat electronice fiscale – n.r.) vor fi notificaţi că începând de miercuri au primit acces gratuit la un server pentru testarea firmware-ului. Accesul este facilitat înainte ca furnizorii şi producătorii să meargă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti pentru suplimentul de aviz. Datele colectate din AMEF-uri vor fi folosite pentru analiză şi control de la distanţă, astfel încât să conducă la reducerea substanţială a numărului controalelor fizice inopinate şi la concentrarea verificărilor pe zonele de risc identificate.

50.000 de terminale instalate de marile companii vor fi conectate până în septembrie

Până la 31 septembrie vor fi conectate la serverele ANAF circa 50.000 de terminale instalate de marile companii, iar la finalul lunii ianuarie se vor colecta datele în timp real de la un total de circa 550.000 de case de marcat.

În platformă vor fi integrate şi bazele de date cu fişierele colectate până în prezent (formularul A4200 – care va fi eliminat ulterior) pentru a fi folosite în cadrul procesului de analiză. Noutatea sistemului implementat acum constă în faptul că tot volumul de date primite şi stocate din 2018 până în prezent, cât şi datele noi raportate zilnic vor fi folosite pentru analize predictive.

Acest sistem va permite recunoaşterea unor tipare şi le va semnala pe cele disfuncţionale sau atipice. Interfaţa folosită de inspectorii ANAF va permite filtrarea datelor pe mai multe tipuri de date: cod CAEN tip produs/ serviciu, CUI, sediu, adresă şi altele.

Pe lângă îmbunătăţirea relaţiei dintre ANAF şi operatorii economici prin simplificarea interacţiunii, proiectul vizează şi folosirea datelor colectate în vederea identificării cu o acurateţe foarte mare a operatorilor economici care se conformează benevol şi cei care încearcă eludarea prevederilor legale.

În comunicat se precizează că platforma software a fost donată Ministerului Finanţelor Publice de către Asociaţia pentru Tehnologii Avansate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS