1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAmicalul dintre „U” Craiova şi Chindia Târgovişte, programat la ora 18.00

Amicalul dintre „U” Craiova şi Chindia Târgovişte, programat la ora 18.00

După ce jocul oficial cu FC Botoşani, programat astăzi, de la ora 20.00, pe stadionul Ion Oblemenco, a fost amânat, oficialii Ştiinţei au găsit rapid o soluţie pentru ca jucătorii să nu îşi piardă din nou forma fizică.

Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște au căzut de comun acord pentru disputarea unei partide amicale în Bănie. Meciul va avea loc vineri, de la ora 18.00, la Baza Sportivă din Lunca Jiului şi va fi transmis în direct pe DigiSport și pe pagina de Facebook a clubului craiovean.

Reamintim că medicul grupării botoşenene a fost infectat cu Covid-19, iar secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a anunţat că meciul nu se mai poate disputa.

„Noi nu am avut ce face, acesta este protocolul. Și noi ne dorim să se joace fotbal, să revină Liga 1, dar pe primul loc este sănătatea jucătorilor”, a spus Justin Ştefan.

Medicul echipei FC Botoşani, Petre Rădăuceanu, este asimptomatic

„Nu am niciun simptom. Mă simt foarte bine. Am fost testat, la un loc cu toată echipa, aşa cum prevede regulamentul, iar apoi am fost informat că sunt pozitiv. Vom vedea care sunt următorii paşi, cei de la DSP vor decide“, a spus medicul Petre Rădăuceanu, pentru Monitorul.

Citeşte şi: BREAKING NEWS | Meciul „U“ Craiova – FC Botoșani a fost amânat!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS