2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep: Am dubii mari legate de participarea mea la US Open

Simona Halep: Am dubii mari legate de participarea mea la US Open

Simona Halep a declarat că protocoalele impuse de organizatorii de la US Open sunt foarte dificile și a menţionat că este posibil să nu participe la ediția din acest an a turneului de la Flushing Meadows. Astfel, numărul 2 WTA se alătură altor sportivi importanți (Ashleigh Barty, Rafael Nadal, Novak Djokovic) care iau în considerare să amâne continuarea sezonului întrerupt din cauza pandemiei.

Am dubii mari legate de participarea mea. Și nu o spun doar pentru că suntem în plină pandemie, ci și pentru că o călătorie presupune destule riscuri. Se presupune chiar şi o posibilă carantină și multe schimbări în organizarea turneului. Suntem obișnuiți ca lucrurile să se desfășoare într-o formă diferită. Nu ar fi o tranziție ușoară pentru niciun jucător, mai ales din punctul de vedere al corpului. Știu că organizatorii și sponsorii vor ca turneul să se dispute. De asemenea, mulți jucători traversează o perioadă dificilă. Dar până la urmă este o decizie personală a fiecăruia.

Este important ca fiecare să aleagă ce e mai bine pentru el, pentru sănătatea lui și pentru cariera sa. Am vorbit cu mai mulți jucători, iar părerea generală a fost una negativă. Condițiile impuse sunt extreme. Cred că cel mai bine ar fi ca sezonul să continue în septembrie”, a declarat Simona Halep pentru New York Times.

Condiţii dificile de călătorie pentru un tenismen!?

Restricţiile sunt dure. Sunt incredibil de dificile şi fiecare jucător trebuie să decidă dacă le va putea respecta sau nu. Sunt sigur că pentru Simona Halep nu vor funcţiona. Dacă sunteţi într-o echipă de baseball sau o echipă de fotbal, cel puţin aveţi colegii de echipă cu care să călătoriţi, să socializaţi, cu care iei masa şi te antrenezi. În tenis este altfel pentru că este un sport individual”, a spus antrenorul Simonei, Darren Cahill.

Organizatorii ar vrea ca jucătorii care vor participa să zboare spre New York în curse charter şi să fie izolaţi, urmând să facă la un anumit interval de timp teste anti-Covid.

„Din punctul de vedere al Simonei, trebuie să zbori din România, apoi trebuie să petreci patru săptămâni într-un hotel din New Yorkş. Şi nu poţi fi însoţit decât de o persoană. În mod normal, trebuie să dispui de un fizioterapeut, de un partener de pregătire, de un antrenor sau doi. Practic, acum se cere să stai izolat 3-4 săptămâni alături de o singură persoană, dar apoi să dai randament maxim pe teren. Cu siguranţă, vor fi mulţi jucători care nu vor accepta condiţiile”, a mai spus Cahill.

„Sper că se vor relaxa restricţiile în perioada următoare”

Totuşi, antrenorul Simonei şi-a exprimat speranţa că rata îmbolnăvirilor cu Covid-19 va urma un traseu descendent în următoarea perioadă, astfel încât nu vor mai fi necesare asemenea restricţii.

„Cu toţii vrem să ne întoarcem la muncă, aşa că speram că vor reîncepe cât mai curând competiţiile. Ştiu că organizatorii US Open se străduiesc să ţină turneul. Se vor întâmpla multe în următoarele 6-7 săptămâni, aşa că sper că se vor relaxa restricţiile”, a adăugat Darren.

În timp ce turneul de la Roland Garros a fost amânat din mai până în septembrie, iar cel de la Wimbledon a fost anulat, Federaţia Americană de Tenis (USTA) trebuie să anunţe săptămâna viitoare dacă US Open, care urmează să debuteze pe 31 august, va fi menţinut.

Citeşte şi / Oficial: Ion Țiriac este noul președinte al Federației Române de Tenis

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS