În noaptea de 12 -13 iunie a.c., în comuna Melinești s-a produs un accident rutier mortal. Două autovehicule au intrat în coliziune, în urma impactului unul dintre șoferi și-a pierdut viața.
Politiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. Acesta s-a produs în comuna Melinești, în cursul nopții trecute.
Din cercetarile efectuate a rezultat că un barbat de 30 de ani, din Bodăiești, Gorj, care conducea un autoturism pe DN6B, prin localitatea Melinești, ar fi pătruns pe sensul opus de mers.
A intrat în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 30 de ani, din Dănciulești, Gorj.
Din nefericire, bărbatul din Dănciulești a decedat.
Trei persoane au ajuns la spital
De asemenea, conducatorul autoturismului care ar fi pătruns pe contrasens a fost transportat la spital.
Alte două persoane de 16 și 30 de ani, din Gorj, pasageri din cele 2 autoturisme, au fost transportate și ele la spital pentru îngrijiri medicale.
În cazul bărbatului de 30 de ani, din Bodăiești, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuând în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs accidentul.