1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalMinistrul Justiţiei a demis conducerea Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin

Ministrul Justiţiei a demis conducerea Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin

Minstrul Jusțitiei, Cătălin Predoiu, l-a demis pe directorul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, din cauza căruia a fost eliberat Ion Turnagiu, bărbatul de 45 de ani care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinți. Predoiu a cerut de asemenea și mai multe controale în acest caz.

„Ministrul Justiţiei l-a demis din funcţie, marţi, pe directorul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, în urma evaluării procesului-verbal nr.20020/169 din 28.03.2019 emis de Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin privind deţinutul Ion Turnagiu”, precizează MJ într-un comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, sursa citată informează că ministrul Justiţiei l-a demis din funcţie pe directorul adjunct al Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, în urma evaluării aceluiaşi proces verbal.

De asemenea, Cătălin Predoiu a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, marţi, sesizarea Inspecţiei Judiciare a CSM în vederea efectuării de verificări cu privire la modul de respectare a dispoziţiilor legale care reglementează liberarea condiţionată în dosarul 3349/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi privind cererea de liberare condiţionată a deţinutului Ion Turnagiu.

CSM solicitat pentru un control

Sursa citată arată că ministrul Justiţiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a efectua un control tematic privind modul de respectare a aceloraşi dispoziţii legale la nivel naţional, având în vedere că această problemă a devenit recurentă şi s-a manifestat din plin şi în cazul legii privind recursul compensatoriu, cu consecinţe grave asupra siguranţei cetăţeanului.

Un bărbat de 45 de ani din comuna Dârvari, judeţul Mehedinţi, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor după ce a incendiat o fată de 17 ani.

„În fapt, s-a reţinut că, în data de 12.06.2020, în jurul orei 23,00, inculpatul T.I. (…) s-a deplasat la locuinţa victimei Ş.M.L.A., din aceeaşi localitate şi a pătruns în camera unde se afla sus-numita, a stropit-o cu o substanţă inflamabilă şi apoi i-a dat foc. Din concluziile preliminarii rezultă că victima, Ş.M.L.A., prezintă leziuni de violenţă, produse prin flacără, care necesită 45-50 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, victima depusese anterior o plângere împotriva bărbatului pentru viol.

Agresorul a fost condamnat la închisoare pe viaţă în anul 1994, fiind acuzat că a omorât cinci oameni, dar a fost eliberat condiţionat în 2019. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS