5.1 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrima primărie din Gorj care vinde energie electrică

Prima primărie din Gorj care vinde energie electrică

Prima primărie din Gorj care a început să vândă energie electrică proprie este cea din comuna Bustuchin.

Este vorba de o investiție într-un parc fotovoltaic. Acesta a fost pus în funcțiune și livrează curent electric în Sistemul Energetic Național. Din această săptămână intră în vigoare și un contract de vânzare de energie electrică încheiat cu o companie privată.

Parcul fotovoltaic de la Bustuchin reprezintă o investiție de 360.000 de dolari a autorității locale, iar panourile se întind pe circa un hectar de teren. Planul administrației locale a fost încă de la început ca prin intermediul panourilor fotovoltaice să fie produsă energia electrică necesară pentru comună, iar surplusul să fie vândut pentru a face rost de fonduri pentru bugetul local. Una a fost teoria, iar alta e practica.

Abia au luat avizele

Ion Ciocea spune că investiția la parcul fotovoltaic asigură consumul de energie electrică al întregii localități. Este vorba de instituțiile publice și iluminatul stradal. Primarul a declarat că abia a reușit să obțină avizele necesare de la ANRE și asta numai după ce a apelat la o firmă de consultanță.

„Primăriile sunt și ele entități de stat. Am stat mult și bine cu avizele neluate pentru parcul fotovoltaic, până când am apelat la o firmă de consultanță, și ei aveau niște legături, mai cunoșteau pe ici-pe colo, și am reușit până la urmă să obținem și noi, cu chiu cu vai, autorizația necesară pentru parc. Planul era să producem pentru comună și producția excedentară să o vindem. Nu e așa! Reglementările sunt încurcate“, a declarat primarul Ion Ciocea.

Planul făcut ca la piaţă

Edilul a explicat cum a ajuns să vândă electricitate. „Noi trebuie să cumpărăm energie mai scumpă pentru localitate, deși suntem producător. Logic ar fi să nu mai plătim nimic în plus. Am mers la două companii și abia au oferit 100 de lei pe megawatt, iar pentru ce îmi vindeau ei mie trebuia să plătesc 300 de megawați. În cele din urmă, am ajuns la un acord cu altă companie, să ne ofere un preț de 155 de lei per megawat și în timp să ajungem la un echilibru la ce plătim noi pe ce consumăm. Noi nu avem și distribuție, și de aici vin aceste taxe și parataxe. Inițial, noi am făcut planul ca la piață: producem pentru noi și diferența o vindem. Nu este așa. În mod normal, ar trebui să mai rămânem cu bani, nu să mai avem de plătit energie. De asta am și făcut parcul fotovoltaic. Statul trebuie să vină cu reglementări în acest domeniu. Nu se poate continua așa!“, a spus Ion Ciocea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS