0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBecali, Mititelu şi Argăseală în faţa judecătorilor craioveni

Becali, Mititelu şi Argăseală în faţa judecătorilor craioveni

-

Astăzi a fost un nou termen la Curtea de Apel Craiova, în dosarul procesul lui Adrian Mititelu pentru transferul lui Mihai Costea la Steaua. Gigi Becali și Valeriu Argăseală sunt citați în calitate de martori, în procesul transferului lui Mihai Costea, în timp ce Adrian Mititelu este cercetat pentru evaziune fiscală. Alături de Mititelu mai este citat și secretarul de atunci al clubului, Gigel Preoteasa.

Gigi Becali, unul dintre martori, a plecat în această dimineață cu avionul spre Craiova. El a fost citat pe 11 iunie, însă omul de afaceri nu s-a prezentat.

Becali a sosit la Curtea de Apel Craiova

Mutarea lui Mihai Costea de la Craiova la Steaua s-a petrecut în ianuarie 2011, însă la acea vreme tot lotul de 39 de jucători ai lui Adrian Mititelu se afla sub un sechestru pus de Fisc, din cauza datoriilor către stat.

Procesul lui Adrian Mititelu în acest caz a început în 2016.

Gigi Becali a plătit 1,4 milioane de euro pentru 60 la sută din drepturile federative asupra atacantului Mihai Costea. Fotbalistul a plecat de la Steaua în 2015, după ce a fost declarat liber de contract.

La câteva luni după transferul lui Mihai Costea de la Craiova la Steaua, s-a luat decizia dezafilierii echipei craiovene, patronată de Adrian Mititelu. Toţi jucătorii echipei oltene, inclusiv Mihai Costea, au fost declaraţi liberi de contract. Steaua nu l-a legitimat din postura de liber de contract, de teamă să nu fie nevoită să plătească retroactiv un prejudiciu Craiovei, care a dat în judecată FRF în acel moment.

La începutul acestei luni, instanța a decis, într-un alt proces, că echipa lui Adrian Mititelu, promovată între timp în Liga 2, nu mai are dreptul să folosească numele Universitatea Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS