Ministerul Educației a anunțat,astăzi, că, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor, numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat. Candidații primesc un raport din care vor cunoaște codul unic ce le-a fost repartizat, pe baza acestuia urmând să-și vizualizeze rezultatele. Pe site-ul ministrerului vor apărea în continuare codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.
Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.
Comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen vor informa candidații, în cursul acestei zile, că rezultatele vor fi afișate cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Decizia a fost luată, inclusiv, în baza consultărilor cu partenerii sociali – federațiile sindicale reprezentative din învățământ, reprezentanții părinților, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Național al Rectorilor – toți fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui și a prenumelui elevului”, a comunicat Ministerul
Primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro.
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
Rezultatele finale se vor fi afișa sâmbătă, 27 iunie.