Bianca Andreescu ocupă locul 6 WTA la doar 19 ani și are locul 4 drept cea mai înaltă clasare în ierarhia mondială. Dar, fiind o sportivă ambițioasă, jucătoarea canadiană cu origini românești nu se mulțumește cu atât.
Campioana en-titre de la US Open consideră că ar fi putut sa fie deja numărul 1 al tenisului feminin în cazul în care nu ar fi fost chinuită de accidentări de-a lungul sezonului anterior.
„Numărul 1 în lume este obiectivul meu. Cred că e obiectivul fiecărei jucătoare din circuit. E o provocare să înfrunți fiecare meci în parte. Toate ne dorim să câștigăm turnee de Mare Slem și să ajungem primele în lume, dar nu toți pot reuși asta. Sper să pot deveni una dintre jucătoarele capabile să reușească lucrurile acestea”, a spus Bianca pentru Digisport.
Bianca a mărturisit că unul dintre visurile sale cu privire la viitorul apropiat este să nu mai fie nevoită să vorbească despre propriile accidentări.
„E greu să stai pe șezut și să te uiți la alții cum joacă în loc să fii tu pe teren, făcând ceea ce-ți place. Dar face parte din joc. Știu ca spun asta mereu, dar încerc din răsputeri să evit momentele acelea. Stiu, totodată, că sunt inevitabile, însă, cu cât pot să previn mai multe accidentări, cu atât mai bine. Sper ca, atunci când mă voi întoarce pe teren, nu va mai trebui să vorbesc despre accidentări. Eu doar vreau să fiu pe teren și să joc. Cine știe, dacă n-aș fi fost accidentată anul trecut, poate aș fi ajuns numărul 1. Dar acum abia aștept perioada următoare” a adăugat Andreescu.
Citește și / Bianca Andreescu: Vreau sa am din nou o minge de meci împotriva Simonei