2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaSpania primește primii turiști după luni de restricții

Spania primește primii turiști după luni de restricții

Primii turiști au început să sosească, astăzi, pe cel mai mare aeroport din Madrid. Asta în condițiile în care Spania și-a redeschis granițele pentru majoritatea statelor europene și a pus capăt stării de urgență instituite pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Granițele sunt deschise acum pentru toate statele UE, cu excepția țării vecine, Portugalia, transmite Hotnews. Granița cu Portugaia va fi redeschisă la 1 iulie.

De asemenea, frontierele sunt deschise pentru țările din spațiul Schengen care nu sunt membre UE și pentru Marea Britanie, în condițiile în care spaniolii mizează pe reluarea turismului pentru a-și reporni economia.

Turiștii vor putea intra în Spania fără să stea în carantină. Spaniolii se pot deplasa liber prin țară începând de astăzi, mulți fiind așteptați să plece la casele de vacanță sau să-și viziteze prietenii și rudele.

Acest lucru nu a mai fost posibil de pe data de 14 martie.

Toți pasagerii care sosesc la aeroportul din Madrid trec prin procedura specială: măsurarea temperaturii, completarea formularelor privind locul de unde vin și destinața din Spania, informații necesare în cazul în care vor trebui să fie localizați ulterior. De asemenea, peste tot sunt marcaje privind respectarea distanțării sociale.

Spania a înregistrat peste 245.000 de cazuri de infecții și peste 28.000 de decese.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS