7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Un polițist aflat în timpul liber a prins un tâlhar

Gorj: Un polițist aflat în timpul liber a prins un tâlhar

Bogdan Chirițoiu, un polițist de 32 de ani, din Târgu Jiu, aflat în dimineața zilei de astăzi, la domiciliu în timpul liber, a fost trezit de strigătele de ajutor ale unei femei, care se auzeau din fața casei acestuia.
 
De îndată, polițistul a ieșit afară și a constatat că o vecină fusese deposedată, prin violență, de poșetă, de către un bărbat care fugise cu geanta femeii.
 
Polițistul a pornit în urmărirea bărbatul și a reușit să-l prindă și să-l imobilizeze, până la sosirea polițiștilor de siguranță publică, care l-au condus la sediul poliției.
 
Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul de 47 de ani, din Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență asupra victimei și i-ar fi smuls poșeta, în care femeia avea un portofel cu bani, documente și alte obiecte personale.
 
Femeia de 40 de ani, din localitate, care se deplasa pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, spre serviciu, victimă a infracțiunii de tâlhărie, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar geanta i-a fost restituită de către polițiști.
 
Polițistul erou este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr”, Câmpina, promoția 2012 și a fost repartizat să-și desfășoare activitatea la IPJ Caraș Severin, până în anul 2016, când s-a transferat la IPJ Gorj, ca ajutor de șef de post în cadrul Postului de Poliție Ciuperceni.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în care polițiștii continuă cercetările, pentru luarea măsurilor legale față de persoana bănuită de săvârșirea faptei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS