6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieRezultate Evaluare Națională 2020: 76% dintre elevi au promovat. Cel mai bun procent din ultimii trei ani

Rezultate Evaluare Națională 2020: 76% dintre elevi au promovat. Cel mai bun procent din ultimii trei ani

Rezultatele la Evaluare Națională 2020, centralizate de Ministerul Educației arată că 76,1% dintre candidați au reușit să obțină cel puțin media cinci. Un număr de 839 de elevi au reușit să încheie examenul cu media 10. Cei nemulțumiți de rezultat pot depune contestații.

Astfel, din cei 160.468 de candidaţi prezenți, un număr de:

  • 135.101 candidaţi (76,1%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5
  • 38.310 candidaţi (23,9%) au obţinut medii mai mici ca 5
  • 839 candidaţi au obţinut media 10

Rata de participare a fost de 93%: 160.468 candidați prezenți, dintr-un total de 172.531 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5(cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).

7 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Rezultatele finale la Evaluare Națională 2020 vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Cum se calculează media generală de admitere:

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

MA = 0,2 × ABS + 0,8 × EN

MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS