Cehii s-au îndrăgostit de Transalpina, cel mai înalt drum din România.
Șoseaua este atât de cunoscută, încât sute de cehi au ajuns să își planifice concedii sau deplasări de câteva zile în zona de nord a județului Gorj, acolo de unde pornește cea mai înaltă șosea montană din țara noastră.
Transalpina a devenit un magnet pentru turiștii din această parte a Europei și cine a ajuns o dată pe Transalpina, cu siguranță că va reveni.
Un român din Gorj îi ajută
Eugen Floarea lucrează de mai mulți ani în Cehia. Este originar din comuna gorjeană Stejari. Este unul dintre gorjenii care se ocupă de promovarea Transalpinei și le oferă informații concrete tuturor celor care vor să vină în România și să viziteze și cea mai înaltă șosea.
Pe o rețea de socializare există o pagină în limba cehă dedicată Transalpinei. De aici pot fi obținute rapid datele necesare cu privire la obiectivul în sine și la celelalte zone care pot fi vizitate în Gorj sau în celelalte județe. Sunt foarte mulți motocicliști din Europa Centrală, de Est și chiar din sud care vin în România pentru face o plimbare pe Drumul Regelui.
Inclusiv această denumire le este cunoscută turiștilor din Cehia. De altfel, șoseaua a fost pusă cu adevărat în valoare în 1939, când a fost consolidată de conducerea statului, din raționamente de natură militară.
Trece pe la cota 2.145 de metri
Transalpina (DN 67C) este un drum național din Munții Parâng, în Carpații Meridionali. Are punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Șoseaua face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Drumul montan este deschis doar de la finalul primăverii și până la jumătatea toamnei.
Drumul străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o „șosea de creastă”. Turiștii pot admira cinci vârfuri montane de pe Transalpina: Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).
De la inaugurare, șoseaua a devenit un adevărat magnet pentru turiști. Este obiectivul care are cea mai mare creștere a numărului de vizitatori în ultimii ani.