2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlb-albaştrii ştiu că duminică se joacă totul sau nimic: „Meciul cu CFR Cluj e capital pentru noi!“

Alb-albaştrii ştiu că duminică se joacă totul sau nimic: „Meciul cu CFR Cluj e capital pentru noi!“

Victoria obţinută marţi seară, 2-1 cu FC Botoşani, le-a dat multă încredere fotbaliştilor de la Universitatea Craiova. La finalul întâlnirii cu moldovenii, elevii lui Cristiano Bergodi au savurat victoria, dar gândul a zburat rapid la viitoarea confruntare, cu liderul CFR, la Cluj.

„Scorul din meciul cu Botoșani e un pic mincinos. Am avut foarte multe ocazii, în prima repriză am avut şi o bară. Ne bucurăm că am obţinut cele trei puncte şi că ne-am apropiat de CFR Cluj. Mă bucur foarte mult pentru acest gol deoarece ieri (luni – n.r.) am împlinit şapte ani de la căsătorie şi sunt foarte fericit. Meciul cu CFR Cluj e capital pentru noi! Dacă o să câştigăm ne apropiem la un punct şi lupta e deschisă. Dacă nu, cred că în proporţie de 90% s-au cam terminat şansele pentru campionat“, a spus Dan Nistor, primul „călău“ al Botoşaniului.

Vezi galeria foto de la meciul „U“ Craiova – FC Botoşani, scor 2-1

„Ăștia suntem noi, ne place să trăim cu emoții. Sper ca în partidele viitoare să nu mai lăsăm totul pe ultima sută de metri și să rezolvăm meciul mai repede. Și cu Astra Giurgiu a fost la fel… O să lucrăm și o rezolvăm problemele. Toată lumea știe ce jucător a fost Bergodi. Ne ajută foarte mult cu sfaturi și ne spune mereu că apărarea începe de la atacant. Trebuie să lucrăm mai mult toată echipa. Este greu să joci două meciuri în patru zile, dar era important ca Mister să nu schimbe jucătorii, pentru că trebuie să reglăm relațiile de joc“, a comentat fundaşul Mihai Bălașa.

„Nu este bine că luăm gol, dar este bine că am câștigat. Cred că acest campionat se va juca până la final… Sper să nu pierdem la Cluj, iar eu cred că și FCSB mai are șanse la titlu. Dacă nu pierdem duminică rămânem în cursă“, a punctat Alexandru Mateiu.

CFR Cluj – Universitatea Craiova se va disputa duminică, 28 iunie, de la ora 20.00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“. Partida contează pentru etapa 5 din play-off-ul Ligii 1.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS