Teatrul „Ariel” Râmnicu Vâlcea prezintă, duminică, 28 iunie, la Arenele Traian, începând cu ora 18:00, premiera spectacolului „Muzicanți de poveste”, adaptare după „Muzicanții din Bremen” de Frații Grimm, un musical pentru copii, regia Camelia Constantin, coregrafia Mădălina Floroaica.
„Toți avem nevoie de povești, avem nevoie să evadăm în lumea imaginarului. Și cu acest spectacol vă invităm să călătorim în lumea magică a poveștilor. Veniți cu noi, uitați de toate grijile, cântați, dansați cu noi și viața o să ni se pară cu adevărat un… CURCUBEU! Vă așteptăm cu emoție!”, a transmis regizoarea Camelia Constantin.