2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieS-a lansat site-ul dedicat transportului rutier de persoane din Dolj

S-a lansat site-ul dedicat transportului rutier de persoane din Dolj

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Administrativ, site-ul de internet realizat pentru activitatea de transport rutier de persoane, gestionată de către autoritatea de specialitate din subordinea instituției.

În acest context, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a evidențiat faptul că inițiativa, una dintre primele de acest gen la nivel național, este în prezent și cea mai completă și complexă din România.

Pe site se regăsesc peste 100 de trasee din care călătorii pot alege și, de asemenea, beneficiarii au la dispoziție date privind operatorii, tipul mijloacelor de transport cu care pot circula sau stațiile de oprire intermediare până la destinația dorită.

Tot pe acest site există o rubrică destinată celor care doresc să transmită în mod simplu reclamații și sesizări, iar la secțiunea de atenționări vor fi afișate cursele care au suferit suspendări sau modificări, din diverse motive.

“Trebuie să se știe faptul că această inițiativă este a doua din România, fiind însă și cea mai completă din țară. Am făcut un pas uriaș în direcția informării cetățenilor din Dolj cu privire la serviciile de transport județean pe care CJ, prin intermediul autorității noastre de profil, le gestionează“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Sistem e-ticketing, pe viitor

La rândul său, vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a precizat faptul că proiectul de modernizare a activității de transport județean de persoane va continua cu o nouă etapă, care va extinde informatizarea serviciilor oferite publicului.

„Site-ul pe care îl lansăm astăzi le permite tuturor locuitorilor din Dolj și nu numai să își configureze o rută de călătorie sau să beneficieze în timp real de orice fel de informație în legătură cu destinația pe care o au în vedere. Această inițiativă, chiar dacă în străinătate este una obișnuită, pentru România reprezintă o noutate.

Ne propunem ca, în viitor, să aducem îmbunătățiri demersului nostru, cu atât mai mult cu cât ne dorim ca, prin autoritatea de transport, să realizăm în perioada următoare conexiuni mai bune între Craiova și localitățile din județ.

Proiectul care se conturează presupune implementarea unui sistem de e-ticketing, cu posibilitatea de a rezerva on-line biletele, dar și de a le achita direct prin telefonul mobil, indiferent de operator, precum și determinarea în timp real, prin intermediul GPS, a locului în care se află cu exactitate mijlocul de transport. Cel mai probabil, această a doua etapă o vom realiza cu ajutorul fondurilor europene, pentru că vorbim despre echipamente costisitoare“, a menționat Cosmin Vasile, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj.

La conferința de presă au mai participat vicepreședintele CJ Dolj Oana Bică, directorul Direcției Imagine și Coordonare Instituții Subordonate, Larisa Răducan, directorul Direcției Afacere Europene, Daniela Băluță, precum și șeful Autorității Județene de Transport, Nicolae Ciucu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS