Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, prin Laboratorul de Genetică Medicală al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj (CRGM DJ) demarează programul de testare la cerere, în regim cu plată, pentru detecţia infecţiei cu COVID -19 prin metoda RT-PCR.
Persoanele care nu sunt eligibile a fi testate pentru COVID-19 dar care, prin natura profesiei, sunt expuse frecvent la agenți infecțioși, au nevoie de acest test pentru reluarea activității profesionale sau au fost solicitate să prezinte un buletin de analize în țară sau în străinătate, pot accesa, la cerere, testul Real -Time PCR pentru diagnosticarea infecției cu COVID-19, începând cu data 29 Iunie 2020.
Testul, doar cu programare
Testul va fi disponibil numai cu programare, iar rezultatele vor fi transmise prin email, la adresa menţionată de către solicitant . Testele vor fi raportate către DSP, conform legislației în vigoare, indiferent dacă sunt negative sau pozitive. Timpul de eliberare al rezultatelor este de aproximativ 24 ore de la momentul recoltării. Costul unui test Real Time PCR este de 200 RON.
Programarea se poate face telefonic în intervalul 7:00– 20:00 la numărul 0739000004.
Pentru validarea programării trebuie efectuată plata contravalorii testului în maximum 24 ore de la momentul programării telefonice, NU MAI TÂRZIU de ziua anterioară recoltării.
Plata taxei de testare se va efectua la Biroul de Internări situat în holul central al Policlinicii (Ambulatoriului) SCJU Craiova.
Recoltarea probelor se va efectua conform planificării, între orele 700 – 730 si 1100 – 1200 , în cortul amenajat in fața Policlinicii (Ambulatoriului) SCJU Craiova.
Rezultatele vor fi emise in 24h de la momentul recoltării în limba romana şi /sau engleză (la cerere).