3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalCea de a patra etapă de relaxare a unor măsuri, programată de la 1 iulie, va fi amânată

Cea de a patra etapă de relaxare a unor măsuri, programată de la 1 iulie, va fi amânată

Cea de a patra etapă de relaxare a unor măsuri, programată de la 1 iulie, va fi amânată, a declarat luni seară ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, precizând că aceasta este decizia Grupului de suport tehnico-stiintific.

„Astăzi a avut loc întâlnirea Grupului de suport tehnico-știintific și s-au evaluat cele două săpămâni, în care am avut o creștere a numărului de cazuri noi, a numărului de decese. propunerile sunt de a amâna noile măsuri de relaxare (n.r. – care ar fi urmat să fie aplicate de la 1 iulie)”

El a avertizat că urmează „o săptămână de foc”.

Noi nu am terminat valul 1 al bolii. Noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe, în care a doua e mai virulentă. Dacă la prima exista un instinct de conservare, acum nu mai există la niște concetățeni de-ai noștri. Ceea ce se întâmplă acum este o recrudescență a nerespectării regulilor. (…)”, a afirmat ministrul Sănătății.


Tătaru a spus că autoritățile vor putea lua în calcul măsuri de relaxare după o săptămână în care să fie stabilă o scădere a numărului de noi îmbolnăviri: „În perioada următoare, văzând că avem stabilă o săptămână în care scade numărul de cazuri noi și transmiterea comunitară scade și ea, atunci putem să ne gândim la măsuri de relaxare. Rămâne ca fiecared intre noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare”.

„Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii”

El a susținut că suntem „într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii”, arătând că acum 3-4 săptămâni eram pe pantă descendentă, cu o rată de transmitere de 0,6-0,7 și cu un număr de cazuri care scăzuse sub 200.
„A urmat cea de-a treia perioadă cu măsuri de relaxare, weekend-urile prelungite, poate și unele îndemnuri la nerespectarea unor reguli și bagatelizarea acestei pandemii și am tot observat foarte rapid creșterea numărului de cazuri noi. Situația nu este doar la noi, este și în alte țări europene, dar la noi recrudescența a fost parcă mai acută”, a mai spus Tătaru.

Ce spune despre posibilitatea introducerii unor noi restricții

Întrebat dacă autoritățile au în vedere noi restricții, ministrul a răspuns: „Judecăm fiecare caz în parte, fiecare focar în parte, fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza dacă există acea transmitere comunitară. Eventual, ne gândim ca punctual, în anumite locații să putem impune și alte restricții – izolarea acelui focar, carantinarea acelei zone. Noi trebuie să izolăm un focar pentru a nu se extinde”.

El a vorbit și despre creșterea numărul ui pacienților care au forme grave ale bolii, spunând că jumătate dintre cei aflați acum la ATI sunt conectați la aparatele de ventilație.

Tătaru a spus că secțiile de terapie intensivă din spitale fac față la acest moment și că există și aparate de ventilație, și o rezervă de paturi, dar că „nu trebuie forțat”: „Avem capacitate, dar nu trebuie să o ducem la maxim. (…) Nu trebuie să forțăm, să spunem că <<avem paturi, suntem relaxați, nu mai respectăm nimic>>”.

269 de cazuri noi de coronavirus în România au fost anunțate, luni, de către Grupul de Comunicare Strategică. Bilanțul total al celor infectați până acum cu Sars-Cov-2 urcă astfel la 26.582. De ieri până astăzi au decedat 22 persoane cu COVID-19 și au fost raportate 4.779 de teste. La ATI, în acest moment, sunt internați 210 pacienți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS