3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTransfăgărăşanul, deschis circulaţiei rutiere, începând de miercuri

Transfăgărăşanul, deschis circulaţiei rutiere, începând de miercuri

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă, se deschide pentru toate categoriile de autovehicule începând de miercuri, ora 8:00, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).


„Miercuri, 01 iulie 2020, începând cu ora 8:00, circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), se va deschide pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00-21:00. Pentru siguranţa participanţilor la trafic, circulaţia rutieră este interzisă pe timpul nopţii între orele 21:00 – 07:00”, precizează CNAIR.

Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariţia de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea, se mai spune în comunicat.

Pe de altă parte, compania de drumuri şi autostrăzi îi atenţionează pe cei care tranzitează acest sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezenţa urşilor în apropierea părţii carosabile şi îi sfătuieşte să nu se apropie de animale, să nu le hrănească şi să informeze imediat autorităţile de prezenţa acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS