2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalCasa Albă dă asigurări că Donald Trump citeşte notele pe care le primeşte

Casa Albă dă asigurări că Donald Trump citeşte notele pe care le primeşte

Preşedintele american Donald Trump citeşte notele care îi sunt transmise de serviciile de informaţii, a dat asigurări marţi Casa Albă, ca răspuns la întrebări despre atitudinea sa într-un caz în care este implicată Rusia, relatează AFP.

Conform New York Times, serviciile de informaţii americane a ajuns la convingerea că Moscova a distribuit prime insurgenţilor pentru a ucide soldaţi americani în Afganistan. Iar aceste elemente figurau într-o notă scrisă care i-a fost transmisă preşedintelui la sfârşitul lunii februarie, conform cotidianului.

Casa Albă afirmă de mai multe zile că preşedintele nu a fost informat despre acest caz, ceea ce a ridicat întrebări despre gradul său de implicare în aceste dosare sensibile şi despre atenţia pe care el o acordă documentelor confidenţiale care îi sunt transmise.

„Preşedintele citeşte”, a dat asigurări Kayleigh McEnany, purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump, într-o conferinţă de presă.

„El este ţinut la curent în permanenţă despre chestiuni legate de servicii secrete”, a adăugat ea.

„Preşedintele este persoana cea mai bine informată de pe planeta Terra în privinţa ameninţărilor cu care ne confruntăm”, a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Casa Albă afirmă că nu există consens asupra acestui caz în cadrul comunităţii de informaţii.

Liderii democraţi din Congres i-au cerut directoarei CIA, Gina Haspel, şi directorului serviciilor de informaţii (DNI), John Ratcliffe, ca ei să îi informeze cât mai repede posibil pe toţi membrii Camerei Reprezentanţilor şi ai Senatului în legătură cu acest dosar.

„Trebuie să ştim dacă preşedintele Trump a fost informat şi dacă da, când”, a spus Chuck Schumer, liderul minorităţii democrate din Senat.

La Donald Trump, „toate drumurile duc la Putin”, a declarat la rândul său preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS