2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZeci de birouri de la Bruxelles ale europarlamentarilor, sparte de hoți

Zeci de birouri de la Bruxelles ale europarlamentarilor, sparte de hoți

-

Hoţii au profitat de măsurile de izolare impuse în pandemia de coronavirus și au spart birourile din Bruxelles a cel puțin 50 de europarlamentari, de unde au furat laptopuri, tablete şi alte bunuri de valoare potrivit politico.eu.

Furturile par să fie avut loc în principal în timp ce sediul din Bruxelles al legislativului european era practic gol, autorii furturilor răscolind prin hârtii şi spărgând dulapuri din birourile eurodeputaţilor pentru a lua bunuri de valoare.

Europarlamentarul german Nico Semsrott, căruia i-au fost furate două laptopuri, s-a declarat dezamăgit de lipsa de reacţie din partea Directoratului general pentru securitate al Parlamentului European (DG SAFE).

„Este un imens scandal şi nu ştiu de ce toată lumea tace”, a declarat el.


”Suntem aproape siguri că hoţii au căutat prin toate lucrurile noastre, pentru că totul pare răscolit”, a spus Semsrott, adăugând că, din ce a aflat, au fost sparte birourile unui număr „între 40 şi 100 de eurodeputaţi”.

El şi-a avertizat colegii într-un e-mail trimis luni şi a postat un video pe YouTube în care arată cum hoţii i-au forţat un sertar de la birou, de unde au luat o cheie pentru a putea deschide un dulap în care se aflau computere. Eurodeputatul a susținut că DG SAFE nu îi avertizase pe eurodeputaţi despre furturi, potrivit Agerpres.

Eurodeputata cehă Dita Cháranzova, vicepreşedintă a Parlamentului European pentru securitate, a spus că a cerut DG SAFE un raport privind spargerile şi a anunţat că va ridica această chestiune la viitoare reuniune a Biroului Parlamentului European, care se ocupă de problemele administrative.

În luna martie, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a introdus măsuri stricte pentru a interzice accesul vizitatorilor în clădirile PE şi a încurajat eurodeputaţii să lucreze din ţările lor, ca măsură de precauţie împotriva răspândirii noului coronavirus.

Astfel, sediul din Bruxelles al PE a rămas gol în cea mai mare parte a lunii mai.

O purtătoare de cuvânt a instituţiei a precizat că în aprilie PE a fost informat despre spargeri şi a ”sporit numărul agenţilor de securitate care patrulează” în zona birourilor, în timp ce ”alţi agenţi au controlat accesul în clădire”. Ea a adăugat că DG SAFE anchetează furturile şi se află în contact cu autorităţile belgiene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS