Mai mulți șefi din Primăria Târgu Jiu ies din izolare și își reiau de vineri activitatea în instituție.
Este vorba de un lot de directori care au intrat în izolare, după ce unul dintre șefii din instituție, Alexandru Zaharia, șeful Edilitara Public, a fost depistat cu noul coronavirus. Alexandru Zaharia și soția acestuia se află internați de peste o săptămână la Secția Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Directorul Edilitara Public, societate a Consiliului Local Târgu Jiu, s-a infectat cu COVID-19 de la un șef din cadrul Aparegio Gorj, participant la o ședință ținută acum două săptămâni de primarul orașului, Marcel Romanescu. Toți participanții la ședința respectivă au intrat în izolare pentru o săptămână, după ce s-a aflat că angajatul Aparegio Gorj avea coronavirus.
După alte câteva zile, Alexandru Zaharia, care se afla în izolare, a fost testat pozitiv cu coronavirus. Prin urmare, s-a decis internarea acestuia și a soție sale, dar și prelungirea stării de izolare pentru primar și restul directorilor.
Două săptămâni de izolare la domiciliu
Vineri se împlinesc două săptămâni de când șefii Primăriei Târgu Jiu se află în izolare. În ultima săptămână, atribuțiile primarului au fost exercitate de către viceprimarul Adrian Tudor, care nu a participat la ședința amintită și nu a fost trimis în izolare de către Direcția de Sănătate Publică Gorj.
Prin urmare, din 3 iulie vor reveni la primărie următorii directori: Narcisa Cristea, directorul economic, Marius Ionescu, directorul tehnic, Ionuț Jilăveanu, directorul Direcției Gospodărire Comunală, Raul Chiriac, șeful de la Investiții, secretarul Grigore Jianu, șeful Poliției Locale, Florin Băluță, viceprimarul Aurel Popescu și primarul Marcel Romanescu.
Vor mai reveni la locul de muncă Constantin Mituțoiu, directorul adjunct al Edilitara Public, precum și alți 17 salariați, contacți ai directorului Alexandru Zaharia.