2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPolițist gorjean, condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Polițist gorjean, condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare


Un polițist gorjean a fost condamnat definitiv la 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare de către Curtea de Apel din Craiova pentru infracțiuni de corupție.

Agentul de poliție Gabriel Negoiță a fost acuzat în 2017, când a fost și reținut și ulterior pus sub control judiciar, de 4 infracțiuni de luare de mită, 7 infracțiuni de trafic de influență și una de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității. Polițistul și-a recunoscut faptele și a fost condamnat la închisoare și de Tribunalul Gorj. Curtea de Apel din Craiova l-a condamnat definitiv la închisoare cu executare pe agentul de poliție și i-a interzis să exercite profesia timp de trei ani după executarea pedepsei. „urmând ca inculpatul Negoiţă Gabriel să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor de a exercita profesia de agent de poliţie pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. aplică inculpatului Negoiţă Gabriel pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a exercita profesia de agent de poliţie) C.pen., care se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentin?e ?i până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.”, conform deciziei din data de 1 iulie a Curții de Apel din Craiova.


Denunțuri împotriva polițistului din Târgu Jiu

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au transmis un comunicat de presă în care au expus integral faptele de care este acuzat inculpatul: „1. La data de 12 decembrie 2016 martorul denunţător I. C. a sesizat că în vara anului 2014 a avut o altercaţie minoră cu două persoane care în timp ce se jucau cu o minge au lovit autoturismul unui vecin. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar I C a apreciat că lucrurile au fost lămurite, considerând că a fost mai mult o discuţie între locatarii aceluiaşi cartier. După o lună, I C a fost contactat de Negoiţă Gabriel – agent de poliţie la Poliţia Municipiului Tg-Jiu, care i-a adus la cunoştinţă că este cercetat într-un dosar penal cu referire la incidentul mai sus menţionat.

Agentul de poliţie i-a solicitat o întâlnire, spunându-i să vină în târgul de maşini. I C a acceptat şi s-a întâlnit în locul respectiv cu agentul Negoiţă Gabriel care era îmbrăcat în uniformă. În cadrul întâlnirii, agentul Negoiţă Gabriel l-a asigurat că nu sunt probleme în cadrul dosarului întrucât o cunoaşte pe CC – mama uneia din cele două persoane cu care avusese altercaţia cu o lună în urmă şi va vorbi personal cu ea.

Bani de motorină

La circa trei săptămâni, agentul de poliţie l-a contactat din nou telefonic pe I C solicitându-i o nouă întâlnire, împrejurare în care i-a cerut suma de 200 lei pentru a vorbi cu CC şi a rezolva astfel favorabil dosarul pe care-l avea în cercetări. I C i-a înmânat numitului Negoiţă Gabriel suma de 200 lei. După aproximativ o lună, agentul de poliţie Negoiţă Gabriel l-a contactat telefonic pe I C şi s-au întâlnit. Cu ocazia întâlnirii Negoiţă Gabriel l-a asigurat pe I C că a discutat cu C C, că dosarul s-a finalizat, asigurându-l că nu mai sunt probleme şi i-a mai cerut suma de 200 lei pentru motorină întrucât îi trebuie să meargă la fiica sa.

De asemenea, Negoiţă Gabriel l-a mai contactat ulterior pe I C şi i-a mai solicitat 200 lei pentru motorină, sumă pe care a primit-o de la denunţător. Suma de bani i-a fost înmânată agentului de poliţie pe strada Comuna din Paris unde a venit cu autoturismul de serviciu şi fiind însoţit de un coleg”, potrivit procurorilor. Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, la dosar au mai ajuns şi alte denunţuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS